Romanian
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Selectaţi limba site-ului

Eptifibatide Accord (eptifibatide) – Rezumatul caracteristicilor produsului - B01AC16

Updated on site: 06-Oct-2017

Denumirea medicamentuluiEptifibatide Accord
Cod ATCB01AC16
Substanţăeptifibatide
ProducătorAccord Healthcare Limited

1.DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Eptifibatide Accord 0,75 mg/ml soluţie perfuzabilă

2.COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml de soluţie perfuzabilă conţine eptifibatidă 0,75 mg.

Un flacon de 100 ml de soluţie perfuzabilă conţine eptifibatidă 75 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

0,75 mg/ml: 1,72 mg/ml (0,075 mmol/ml) sodiu

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie perfuzabilă.

Soluţie limpede, incoloră.

4.DATE CLINICE

4.1Indicaţii terapeutice

Eptifibatide Accord este conceput pentru a fi utilizat împreună cu acidul acetilsalicilic şi heparina nefracţionată.

Eptifibatide Accord este indicat pentru prevenirea infarctului miocardic acut la adulţii cu angină pectorală instabilă sau infarct miocardic non-Q, care au prezentat un episod de durere toracică în ultimele 24 de ore şi modificări ale electrocardiogramei (ECG) şi/sau valori crescute ale enzimelor cardiace.

Cel mai probabil, pacienţii care beneficiază de tratamentul cu Eptifibatide Accord sunt cei cu risc crescut de apariţie a infarctului miocardic în primele 3-4 zile de la debutul simptomatologiei de angină pectorală, inclusiv a celor care necesită, de exemplu, angioplastie coronariană transluminală percutanată (ACTP) de primă necesitate (vezi pct. 5.1).

4.2Doze şi mod de administrare

Acest medicament se utilizează numai în mediu spitalicesc. Trebuie administrat de către medici specialişti cu experienţă în tratarea sindroamelor coronariene acute.

Eptifibatide Accord soluţie perfuzabilă trebuie utilizat în asociere cu Eptifibatide Accord soluţie injectabilă.

Este recomandată administrarea concomitentă a heparinei, cu excepţia cazului în care aceasta este contraindicată din motive, cum sunt antecedente de trombocitopenie asociată cu utilizarea heparinei

(vezi “Administrarea heparinei”, pct. 4.4). Eptifibatide Accord este, de asemenea, destinat pentru utilizarea concomitentă cu acid acetilsalicilic, deoarece este parte a terapiei standard a pacienţilor cu sindroame coronariene acute, cu excepţia cazurilor în care utilizarea sa este contraindicată.

Doze

Adulţi (cu vârsta ≥ 18 ani) care prezintă angină pectorală instabilă (AI) sau infarct miocardic non- Q (IMNQ)

Doza recomandată este de 180 μg/kg administrată în bolus intravenos, cât mai curând după stabilirea diagnosticului, urmată de administrarea în perfuzie continuă a 2 μg/kg şi min timp de până la 72 de ore, fie până în momentul intervenţiei chirurgicale de bypass aorto-coronarian (CABG), fie până în momentul externării (în funcţie de caz). Dacă intervenţia coronariană percutanată (ICP) este efectuată în cursul tratamentului cu eptifibatidă, perfuzia se continuă timp de 20-24 de ore după ICP, astfel încât durata maximă a terapiei să nu depăşească 96 de ore.

Intervenţii chirurgicale de urgenţă sau parţial elective

În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală cardiacă de urgenţă sau promptă, în cursul tratamentului cu eptifibatidă, trebuie întreruptă imediat perfuzia. În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală parţial electivă, trebuie întreruptă în timp util perfuzia cu eptifibatidă, pentru a permite restabilirea funcţiei plachetare.

Insuficienţă hepatică

Experienţa utilizării medicamentului la pacienţii cu insuficienţă hepatică este foarte limitată. Se recomandă administrarea cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică, a căror funcţie de coagulare poate fi afectată (vezi pct. 4.3, timpul de protrombină). Este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică semnificativă din punct de vedere clinic.

Insuficienţă renală

În cazul pacienților cu insuficienţă renală moderată (clearance creatinină ≥ 30 - < 50 ml/min), trebuie administrată o doză de 180 μg/kg în bolus intravenos urmată de administrarea în perfuzie continuă a 1,0 microgram/kg şi min pe întreaga durată a tratamentului. Această recomandare este bazată pe date farmacodinamice şi farmacocinetice. Cu toate acestea, dovezile clinice disponibile nu pot confirma că această modificare a dozei duce la o menţinere a beneficiului (vezi pct. 5.1). Utilizarea medicamentului la pacienţii cu insuficienţă renală mai severă este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi

Nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

4.3Contraindicaţii

Eptifibatide Accord nu trebuie utilizat în terapia pacienţilor care prezintă:

hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct. 6.1

semne clinice de hemoragie gastro-intestinală, hemoragie genito-urinară masivă sau altă sângerare activă, anormală, într-un interval de 30 de zile înainte de începerea tratamentului

antecedente de accident vascular cerebral de tip ischemic în ultimele 30 de zile sau orice antecedente de accident vascular cerebral de tip hemoragic

antecedente cunoscute de boli cu localizare intracraniană (neoplasme, malformaţii arterio- venoase, anevrisme)

intervenţie chirurgicală majoră sau traumatism sever în ultimele 6 săptămâni

diateză hemoragică în antecedente

trombocitopenie (sub 100000 trombocite/mm3)

timp de protrombină > 1,2 ori timpul martor sau INR (International Normalized) ≥ 2,0

hipertensiune arterială severă (tensiune arterială sistolică > 200 mm Hg sau tensiune arterială diastolică > 110 mm Hg sub tratament antihipertensiv)

insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) sau dependenţă de dializă renală

insuficienţă hepatică semnificativă clinic

administrare concomitentă sau ulterioară a unui alt inhibitor parenteral al receptorilor glicoproteici (GP) IIb/IIIa

4.4Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Hemoragia

Eptifibatide Accord este un medicament antitrombotic care acţionează prin inhibarea agregării plachetare; de aceea, pacientul trebuie atent supravegheat pentru depistarea semnelor de hemoragie pe durata tratamentului (vezi pct. 4.8). Femeile, vârstnicii, persoanele cu greutate mică sau cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei > 30 - < 50 ml/min) pot avea un risc crescut de sângerare. Aceşti pacienţi trebuie atent monitorizaţi în ceea ce priveşte hemoragia.

Un risc crescut de sângerare a fost observat, de asemenea, în studiul clinic EARLY-ACS în cazul pacienţilor cărora li se administrează precoce eptifibatidă (de exemplu după stabilirea diagnosticului), comparativ cu administrarea acestuia imediat înainte de ICP. Spre deosebire de modul de administrare al dozelor aprobat în UE, la toţi pacienţii din acest studiu clinic s-au administrat în bolus două doze

înainte de perfuzie (vezi pct. 5.1).

În cazul pacienţilor care necesită intervenţii vasculare percutanate, hemoragia apare cel mai frecvent la nivelul zonelor de abord arterial. Trebuie examinate cu atenţie toate zonele potenţial hemoragice (de exemplu, locul de inserţie a cateterului; locul de puncţie arterială, venoasă sau al unei injecţii; tăieturile; tracturile gastro-intestinal şi genito-urinar). De asemenea, trebuie avute în vedere alte zone potenţial hemoragice cum sunt sistemul nervos central şi periferic şi spaţiul retroperitoneal.

Deoarece Eptifibatide Accord inhibă agregarea plachetară, se impune prudenţă atunci când se administrează concomitent cu alte medicamente care influenţează hemostaza, inclusiv ticlopidină, clopidogrel, trombolitice, anticoagulante orale, dextran soluţie, adenozină, sulfinpirazonă, prostaciclină, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau dipiridamol (vezi pct. 4.5).

Nu există experienţă privind utilizarea concomitentă de eptifibatidă şi heparine cu greutate moleculară mică.

Experienţa clinică privind utilizarea eptifibatidei la pacienţii în cazul cărora tratamentul trombolitic este în general recomandat (de exemplu infarct miocardic acut transmural cu unde Q patologice nou apărute sau supradenivelare de segment ST sau bloc major de ramură stângă pe ECG) este limitată.

Prin urmare, utilizarea eptifibatidei nu este recomandată în aceste situaţii (vezi pct. 4.5).

Perfuzia cu Eptifibatide Accord trebuie întreruptă imediat dacă apar situaţii care necesită tratament trombolitic sau dacă pacientul necesită de urgenţă o intervenţie chirugicală de CABG sau introducere a unui balon intraaortic cu sistem de control.

În cazul în care apare o hemoragie masivă, care nu poate fi controlată prin presiune externă, perfuzia cu Eptifibatide Accord trebuie întreruptă imediat şi oricare alte heparine nefracţionate care se administrează concomitent.

Intervenţiile arteriale

În cursul tratamentului cu eptifibatidă apare o creştere semnificativă a riscului de sângerare, în special

în regiunea arterei femurale, unde se introduce teaca cateterului. Se recomandă prudenţă astfel încât să fie puncţionat doar peretele anterior al arterei femurale. Tecile arteriale pot fi îndepărtate atunci când funcţia de coagulare a revenit la parametrii normali (de exemplu, când timpul de coagulare activată (TCA) este mai mic de 180 de secunde (în general, după 2-6 ore de la întreruperea administrării heparinei). După îndepărtarea tecii arteriale, trebuie realizată o hemostază riguroasă, sub control permanent.

Trombocitopenia şi imunogenitatea asociate cu administrarea inhibitorilor GP IIb/IIIa

Eptifibatide Accord inhibă agregarea plachetară, dar nu pare să afecteze viabilitatea trombocitelor. Aşa cum s-a demonstrat în cursul studiilor clinice, incidenţa trombocitopeniei a fost mică şi similară la pacienţii trataţi cu eptifibatidă sau cu placebo. Trombocitopenia, inclusiv trombocitopenia acută severă, a fost observată în timpul administrării de eptifibatidă după punerea pe piaţă (vezi pct. 4.8).

Nu este pe deplin înţeles mecanismul prin care eptifibatida poate induce trombocitopenia, şi anume dacă este mediat imun şi/sau neimun. Cu toate acestea, tratamentul cu eptifibatidă a fost asociat cu anticorpi care recunosc receptorii GP IIb/IIIa de care s-a legat eptifibatida, sugerând un mecanism mediat imun. Trombocitopenia care apare după prima expunere la un inhibitor al GP IIb/IIIa poate fi explicată prin faptul că la unele persoane normale sunt prezenţi anticorpi în mod obişnuit.

Din moment ce, fie expunerea repetată la orice medicament mimetic al ligandului GP IIb/IIIa (ca de exemplu abciximab sau eptifibatidă), fie prima expunere la un inhibitor al GP IIb/IIIa, pot fi asociate cu răspunsuri trombocitopenice mediate imun, se recomandă monitorizarea, adică numărul de trombocite trebuie determinat înainte de începerea tratamentului, în primele 6 ore de administrare, cel puţin o dată pe zi în timpul tratamentului şi imediat după apariţia semnelor clinice de diateză hemoragică neaşteptată.

Dacă, fie se confirmă o scădere a numărului de trombocite până la < 100000/mm3, fie se observă trombocitopenie acută severă, trebuie luată imediat în considerare întreruperea administrării oricărei medicaţii care are efecte trombocitopenice cunoscute sau suspectate, incluzând eptifibatidă, heparină sau clopidogrel. Decizia utilizării transfuziilor de masă trombocitară trebuie luată în funcţie de situaţia clinică a fiecărui caz în parte. La pacienţii cu trombocitopenie anterioară mediată imun, apărută în urma utilizării altor inhibitori parenterali ai receptorilor GP IIb/IIIa, nu există date privind utilizarea eptifibatidei. Prin urmare, nu se recomandă administrarea eptifibatidei la pacienţi care au prezentat anterior trombocitopenie mediată imun cu inhibitori ai GP IIb/IIIa, incluzând eptifibatidă.

Administrarea heparinei

În cazul în care nu există o contraindicaţie (cum sunt antecedentele de trombocitopenie asociată cu utilizarea heparinei), administrarea heparinei este recomandată.

AI/IMNQ: Pentru un pacient cu greutate ≥ 70 kg, se recomandă administrarea în bolus a unei doze de 5000 de unităţi, urmată de o perfuzie intravenoasă continuă cu 1000 unităţi/oră. Dacă greutatea pacientului este < 70 kg, se recomandă administrarea în bolus a unei doze de 60 unităţi/kg, urmată de o perfuzie cu 12 unităţi/kg şi oră. Timpul de tromboplastină parţial activată (aPTT) trebuie monitorizat pentru a fi menţinut între 50 şi 70 de secunde; peste 70 de secunde poate exista un risc crescut de sângerare.

Dacă la apariţia AI/IMNQ urmează a fi efectuată ICP, trebuie monitorizat timpul de coagulare activată (TCA) pentru a fi menţinut la o valoare de 300-350 de secunde. Se recomandă întreruperea administrării heparinei dacă TCA depăşeste 300 de secunde; administrarea nu trebuie reluată până când TCA nu scade sub 300 de secunde.

Efectuarea testelor de laborator

Înainte de a administra Eptifibatide Accord, se recomandă efectuarea următoarelor teste de laborator, pentru a identifica tulburările de coagulare preexistente: timp de protrombină (TP) şi aPTT, creatininemie, număr de trombocite, valorile hemoglobinei şi hematocritului. De asemenea, valorile hemoglobinei, hematocritului şi numărul trombocitelor trebuie monitorizate în primele 6 ore de la

începerea tratamentului şi cel puţin o dată pe zi în timpul tratamentului (sau mai frecvent dacă rezultatele testelor indică o scădere marcată). În cazul în care numărul trombocitelor scade sub 100000/mm3, sunt necesare determinări suplimentare ale numărului de trombocite pentru a exclude pseudotrombocitopenia. Trebuie întreruptă administrarea heparinei nefracţionate. De asemenea, în cazul pacienţilor supuşi ICP, trebuie determinat TCA.

Sodiu

Eptifibatide Accord 0,75 mg/ml soluție perfuzabilă conține 77,4 mg (3,37 mmol) de sodiu pe doza zilnică maximă. Acest lucru trebuie avut în vedere de pacienții care urmează un regim cu control al sodiului.

4.5Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Warfarină şi dipiridamol

Utilizarea concomitentă a eptifibatidei cu warfarină şi dipiridamol nu pare să crească riscul de hemoragie minoră şi majoră. Pacienţii trataţi cu eptifibatidă, al căror timp de protrombină (TP) era > 14,5 secunde şi care au primit concomitent warfarină, nu par să aibă un risc crescut de hemoragie.

Eptifibatida şi medicamente trombolitice

Datele privind utilizarea eptifibatidei la pacienţii trataţi cu medicamente trombolitice sunt limitate. În cursul studiilor privind ICP sau infarctul miocardic acut, nu au existat dovezi concludente care să ateste faptul că asocierea eptifibatidei cu activatorul tisular al plasminogenului creşte riscul de hemoragie minoră sau majoră. În cursul unui studiu privind infarctul miocardic acut, administrarea concomitentă de eptifibatidă şi streptokinază pare să crească riscul de hemoragie. Asocierea dintre doze reduse de tenecteplază şi eptifibatidă comparativ cu placebo şi eptifibatidă a crescut semnificativ riscul de hemoragie majoră şi minoră atunci când au fost administrate concomitent într-un studiu privind infarctul miocardic acut cu supradenivelare de segment ST.

În cursul unui studiu privind infarctul miocardic acut, care a inclus 181 de pacienţi, eptifibatida (în doză de până la 180 μg/kg administrată injectabil în bolus, urmată de o perfuzie cu până la 2,0 μg/kg şi min timp de până la 72 de ore) a fost administrată concomitent cu streptokinaza (1,5 milioane de unităţi într-un interval de 60 de minute). La valorile maxime studiate ale ratei de perfuzie (1,3 μg/kg şi min şi 2,0 μg/kg şi min), eptifibatida a fost asociată cu o incidenţă crescută a hemoragiilor şi transfuziilor, comparativ cu incidenţa înregistrată la utilizarea streptokinazei ca monoterapie.

4.6Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu există date adecvate privind utilizarea de eptifibatidă la femeile gravide.

Studiile la animale cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale sunt insuficiente (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut. Eptifibatide Accord nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, decât dacă este absolut necesar.

Alăptarea

Nu se cunoaşte dacă eptifibatida se excretă în laptele uman. Pe durata tratamentului se recomandă întreruperea alăptării la sân.

4.7Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu sunt relevante, deoarece Eptifibatide Accord este conceput pentru a fi utilizat numai la pacienţii spitalizaţi.

4.8Reacţii adverse

Majoritatea reacţiilor adverse apărute la pacienţii trataţi cu eptifibatidă au fost, în general, legate de hemoragie sau evenimente cardiovasculare, care apar frecvent la această categorie de pacienţi.

Studii clinice

Sursele datelor utilizate pentru a determina descrierea frecvenţei reacţiilor adverse au inclus două studii clinice de faza III (PURSUIT şi ESPRIT). Aceste studii clinice sunt descrise pe scurt mai jos.

PURSUIT: acesta a fost un studiu dublu-orb, randomizat, de evaluare a eficacităţii şi siguranţei eptifibatidei comparativ cu placebo în reducerea mortalităţii şi reapariţiei infarctului miocardic la pacienţii cu angină instabilă sau infarct miocardic non-Q.

ESPRIT: acesta a fost un studiu controlat placebo dublu-orb, cu grupuri paralele, randomizat, multicentric, care a evaluat siguranţa şi eficacitatea terapiei cu eptifibatidă la pacienţii programaţi pentru intervenţii coronariene percutanate (ICP) non-emergente cu implant de stent.

În studiul PURSUIT, evenimentele hemoragice şi non-hemoragice au fost colectate în perioada dintre externare şi vizita la medic după 30 de zile. În studiul ESPRIT, evenimentele hemoragice au fost raportate la 48 ore şi evenimentele non-hemoragice au fost raportate la 30 de zile. În timp ce criteriile de clasificare a hemoragiilor din Tromboliza în Infarctul Miocardic TIMI au fost utilizate pentru a clasifica incidenţa hemoragiilor majore şi minore atât în studiul PURSUIT, cât şi în studiul ESPRIT, datele din studiul PURSUIT au fost colectate la 30 de zile, în timp ce datele din studiul ESPRIT au fost limitate la evenimentele apărute în 48 ore sau până la externare, oricare ar fi fost prima.

Reacţiile adverse sunt enumerate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite ca foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Acestea sunt frecvenţe de raportare absolute fără a lua în considerare ratele placebo. Pentru o reacţie adversă specială, dacă au fost disponibile date atât din studiul PURSUIT, cât şi din studiul ESPRIT, s-a utilizat cea mai mare incidenţă raportată pentru a stabili frecvenţa reacţiei adverse.

Se va avea în vedere că nu a fost determinată cauza tuturor reacţiilor adverse.

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte frecvente

Hemoragie (hemoragie majoră şi minoră, incluzând zona de abord a arterei

 

femurale, în relaţie cu CABG, gastro-intestinală, genito-urinară, retroperitoneală,

 

intracraniană, hematemeză, hematurie, orală/orofaringiană, scădere a

 

hemoglobinei/hematocritului şi altele).

Mai puţin

Trombocitopenie.

frecvente

 

Tulburări ale sistemului nervos

Mai puţin

Ischemie cerebrală.

frecvente

 

Tulburări cardiace

Frecvente

Stop cardiac, fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară, insuficienţă cardiacă

 

congestivă, bloc atrio-ventricular, fibrilaţie atrială.

Tulburări vasculare

Frecvente

Şoc, hipotensiune arterială, flebită.

Stopul cardiac, insuficienţa cardiacă congestivă, fibrilaţia atrială, hipotensiunea arterială şi şocul, care au fost raportate frecvent în studiul PURSUIT, au fost evenimente legate de afecţiunea subiacentă.

Administrarea eptifibatidei este asociată cu o creştere a hemoragiilor majore şi minore, conform criteriilor de clasificare ale grupului de studiu TIMI. La doza terapeutică recomandată, administrată şi în studiul PURSUIT care a inclus aproximativ 11000 de pacienţi, hemoragia a fost cea mai frecventă complicaţie întâlnită pe durata tratamentului cu eptifibatidă. Cele mai frecvente complicaţii hemoragice au fost asociate cu procedurile invazive cardiace (în relaţie cu intervenţia de bypass aorto- coronarian (CABG) sau la nivelul zonei de abord a arterei femurale).

În studiul PURSUIT, hemoragia minoră a fost definită ca hematurie macroscopică spontană, hematemeză spontană, hemoragie de etiologie cunoscută cu o scădere a hemoglobinei cu peste 3 g/dl sau cu peste 4 g/dl în absenţa unei etiologii cunoscute. În timpul tratamentului cu eptifibatidă în acest studiu, hemoragia minoră a fost o complicaţie foarte frecventă (>1/10 sau 13,1% pentru eptifibatidă, comparativ cu 7,6% pentru placebo). Evenimentele hemoragice au fost mai frecvente la pacienţii cărora le-a fost administrată concomitent heparină în timpul ICP, când TCA a depăşit 350 de secunde (vezi pct. 4.4, administrarea heparinei).

În studiul PURSUIT, hemoragia majoră a fost definită fie ca o hemoragie intracraniană, fie ca o scădere a concentraţiei hemoglobinei cu peste 5 g/dl. Hemoragia majoră a fost, de asemenea, foarte frecventă şi raportată mai frecvent în cazul pacienţilor trataţi cu eptifibatidă faţă de cei cărora li s-a administrat placebo în studiul PURSUIT (>1/10 sau 10,8% comparativ cu 9,3%), dar a fost rară la marea majoritate a pacienţilor care nu au fost supuşi unui CABG în decursul celor 30 zile de includere în studiu. La pacienţii care au fost supuşi unui CABG, incidenţa hemoragiei nu a fost crescută în urma tratamentului cu eptifibatidă comparativ cu pacienţii trataţi cu placebo. În subgrupul pacienţilor care au necesitat ICP, hemoragia majoră a fost observată frecvent, la 9,7% dintre pacienţii trataţi cu eptifibatidă, comparativ cu 4,6% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo.

Incidenţa evenimentelor hemoragice severe sau care pun viaţa în pericol a fost 1,9% pentru eptifibatidă, comparativ cu 1,1% pentru placebo. Tratamentul cu eptifibatidă a crescut uşor necesitatea transfuziilor de sânge (11,8%, comparativ cu 9,3% pentru placebo).

Modificările apărute în cursul tratamentului cu eptifibatidă rezultă din acţiunea lui farmacologică cunoscută, adică inhibarea agregării plachetare. Astfel, modificările parametrilor de laborator asociate cu hemoragia (de exemplu, timp de sângerare) sunt frecvente şi de aşteptat. Nu au fost observate diferenţe evidente între pacienţii trataţi cu eptifibatidă şi cei cărora li s-a administrat placebo în ceea ce priveşte parametrii funcţiei hepatice (GOT/ASAT, GPT/ALAT, bilirubină, fosfatază alcalină) sau ai funcţiei renale (creatinină serică, uree serică).

Experienţa după punerea pe piaţă

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare

Hemoragie letală (majoritatea au implicat tulburări la nivelul sistemului nervos

 

central şi periferic: hemoragii cerebrale sau intracraniene); hemoragie

 

pulmonară, trombocitopenie acută severă, hematoame.

Tulburări ale sistemului imunitar

Foarte rare

Reacţii anafilactice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte rare

Erupţie cutanată tranzitorie, tulburări la nivelul locului de administrare, cum

 

este urticaria.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

4.9Supradozaj

Experienţa la om privind supradozajul de eptifibatidă este foarte limitată. Nu au existat date care să indice apariţia reacţiilor adverse severe asociate cu administrarea în bolus a unor doze accidentale mari, perfuzia rapidă raportată ca doză mai mare decât doza terapeutică recomandată sau dozele mari cumulate. În cadrul studiului PURSUIT au existat 9 pacienţi cărora le-au fost administrate în bolus şi/sau perfuzie doze de peste două ori mai mari decât doza recomandată sau care, din punctul de vedere al investigatorului, au primit o doză mai mare decât doza terapeutică recomandată. Niciunul dintre aceşti pacienţi nu a prezentat hemoragie masivă, însă hemoragia moderată a fost raportată în cazul unui pacient care a necesitat o intervenţie chirurgicală de CABG. În particular, niciun pacient nu a prezentat hemoragie intracraniană.

Teoretic, supradozajul cu eptifibatidă poate determina hemoragie. Datorită timpului de înjumătăţire plasmatică scurt şi a clearance-ului rapid, acţiunea eptifibatidei poate fi cu uşurinţă oprită prin întreruperea perfuziei. De aceea, deşi eptifibatida poate fi eliminată prin dializă, necesitatea acesteia este puţin probabilă.

5.PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Antitrombotice (antiagregante plachetare, exclusiv heparină), codul ATC: B01AC16

Mecanism de acţiune

Eptifibatida, un heptapeptid ciclic de sinteză, care conţine şase aminoacizi, printre care o grupare cisteinamidică şi un rest mercapto-propionil (desamino-cisteinil), este un inhibitor al agregării plachetare şi aparţine clasei RGD (arginină-glicină-aspartat) -mimeticelor.

Eptifibatida inhibă reversibil agregarea plachetară prin blocarea legării fibrinogenului, factorului von Willebrand şi a altor liganzi adezivi de receptorii glicoproteici (GP) IIb/IIIa.

Efecte farmacodinamice

După cum s-a demonstrat ex vivo, utilizând adenozin-difosfat (ADP) şi alţi agonişti pentru a induce agregarea plachetară, eptifibatida produce o inhibare a agregării plachetare dependentă de doză şi concentraţie. Efectul eptifibatidei este observat imediat după administrarea intravenoasă, în bolus a unei doze de 180 μg/kg. Când este urmată de o perfuzie continuă cu 2 μg/kg şi min, la peste 80 % din pacienţi acest regim terapeutic inhibă, la concentraţii fiziologice de calciu, mai mult de 80 % din agregarea plachetară indusă de ADP ex vivo.

Inhibarea agregării plachetare a fost inversată cu uşurinţă, funcţia trombocitară revenind la parametrii iniţiali (> 50 % agregare plachetară) după 4 ore de la întreruperea perfuziei continue cu 2 μg/kg şi min.

Determinările efectuate pentru agregarea plachetară ex vivo indusă de ADP în prezenţa calciului în concentraţie fiziologică (anticoagulant D-fenilalanil-L-prolil-L-arginin-clorometilcetonic), la pacienţii care prezentau angină pectorală instabilă şi infarct miocardic non-Q, au demonstrat o inhibare a agregării plachetare dependentă de concentraţie, cu o CI50 (concentraţie inhibitorie 50 %) de aproximativ 550 ng/ml şi o CI80 (concentraţie inhibitorie 80 %) de aproximativ 1100 ng/ml.

Există date limitate cu privire la inhibarea agregării plachetare la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată, (clearance-ul creatininei cuprins între 30 şi 50 ml/min), după administrarea a 2 micrograme/kg/min a fost atinsă inhibiţie de 100% la 24 ore. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30ml/min), după administrarea a 1 µg/kg/min, a fost atinsă inhibiţie de 80% la 24 ore, la mai mult de 80% dintre aceştia.

Eficacitate clinică şi siguranţă

Studiul PURSUIT

Studiul clinic pivot pentru angina pectorală instabilă (AI)/infarctul miocardic non-Q (IMNQ) a fost studiul PURSUIT. Acest studiu dublu-orb, randomizat, controlat placebo s-a desfăşurat în 726 de centre medicale din 27 de ţări şi a inclus 10948 de pacienţi cu diagnosticul de AI sau IMNQ. Au fost incluşi în studiu numai pacienţii care prezentau ischemie cardiacă de repaus (≥ 10 minute) în ultimele 24 de ore şi aveau:

fie modificări ale segmentului ST: subdenivelare a segmentului ST > 0,5 mm pe o durată care nu depăşea 30 de minute sau supradenivelare persistentă a segmentului ST > 0,5 mm care nu a necesitat terapie de reperfuzie sau medicamente trombolitice; inversare a undei T (> 1 mm),

fie creşterea valorii serice a CK-MB.

Pacienţilor li s-a administrat în mod aleator placebo, eptifibatidă 180 μg/kg în bolus, urmat de perfuzie cu 2 μg/kg şi min (180/2,0), sau eptifibatidă 180 μg/kg în bolus, urmat de perfuzie cu 1,3 μg/kg şi min (180/1,3).

Perfuzia a fost continuată până în momentul externării, bypass-ului aorto-coronarian (CABG) sau timp de 72 de ore, în funcţie de caz. Dacă s-a efectuat ICP, perfuzia cu eptifibatidă a fost continuată timp de 24 de ore după intervenţie, acceptându-se o durată totală a acesteia de până la 96 de ore.

Braţul de tratament 180/1,3 a fost întrerupt după o analiză preliminară, aşa cum este specificat în protocol, când două braţe de tratament utilizate păreau să aibă o incidenţă similară a hemoragiei.

Pacienţii au fost trataţi conform standardelor uzuale ale fiecărui centru medical în care se desfăşura studiul; de aceea, frecvenţa angiografiei, ICP şi CABG a variat larg de la centru la centru şi de la ţară la ţară. Dintre pacienţii care au participat la studiul PURSUIT, 13 % au necesitat ICP în timpul perfuziei cu eptifibatidă, dintre care aproximativ 50 % beneficiind de stent coronarian; 87 % au fost trataţi medicamentos (fără ICP în timpul perfuziei cu eptifibatidă).

Marea majoritate a pacienţilor a primit acid acetilsalicilic (75-325 mg o dată pe zi).

Heparina nefracţionată a fost administrată intravenos sau subcutanat, conform indicaţiilor medicului, cel mai frecvent ca bolus intravenos de 5000 UI urmat de o perfuzie continuă cu 1000 UI/oră. S-a recomandat menţinerea aPTT la valoarea ţintă de 50-70 de secunde. Un total de 1250 de pacienţi au necesitat ICP după 72 de ore de la randomizare, caz în care ei au primit intravenos heparină nefracţionată pentru a menţine timpul de coagulare activată (TCA) la 300-350 de secunde.

Obiectivul primar al studiului a fost apariţia decesului de orice cauză sau a unui nou infarct miocardic acut (IMA) (evaluat „în orb” de către un Comitet pentru Evenimente Clinice – CEC) într-un interval de 30 de zile de la randomizare. Acest IMA putea fi asimptomatic, definit prin creşterea valorii serice a enzimei CK-MB sau apariţia unei noi unde Q.

Comparativ cu placebo, administrarea de eptifibatidă conform schemei terapeutice 180/2,0 a redus semnificativ incidenţa evenimentelor care constituiau obiectivul primar (tabelul 1): aceasta reprezintă aproximativ 15 evenimente evitate la 1000 de pacienţi trataţi:

Tabelul 1: Incidenţa decesului/IMA evaluat de CEC (Populaţie „tratată aleator”)

Timp

Placebo

Eptifibatidă

Valoare p

30 de zile

743/4697

667/4680

0,034a

 

(15,8 %)

(14,3 %)

 

a: Testul chi pătrat Pearson privind diferenţa dintre placebo şi eptifibatidă.

Rezultatele obţinute pe baza obiectivului primar au fost atribuite în principal apariţiei infarctului miocardic acut. La pacienţii trataţi cu eptifibatidă, reducerea incidenţei evenimentelor care constituiau obiectivul primar a apărut rapid în cursul terapiei (în primele 72-96 de ore) şi această reducere s-a menţinut timp de 6 luni, fără un efect semnificativ asupra mortalităţii.

Probabilitatea maximă de a obţine un beneficiu în urma tratamentului cu eptifibatidă se întâlneşte în cazul pacienţilor cu risc major de apariţie a infarctului miocardic în primele 3-4 zile de la debutul unui episod acut de angină pectorală.

Conform datelor epidemiologice, o incidenţă mai mare a evenimentelor cardiovasculare a fost asociată cu anumiţi indicatori, de exemplu:

vârsta

tahicardia sau hipertensiunea arterială

durerea cardiacă ischemică, persistentă sau recurentă

modificările ECG majore (în special, modificări ale segmentului ST)

valorile crescute ale markerilor sau enzimelor cardiace (de exemplu, CK-MB, troponinele) şi

insuficienţa cardiacă

Studiul PURSUIT a fost efectuat într-o perioadă în care standardul îngrijirii pentru tratamentul sindroamelor coronariene acute era diferit de cel din prezent în ceea ce priveşte utilizarea antagoniştilor receptorilor ADP plachetari (P2Y12) şi utilizarea de rutină a stenturilor

intracoronariene.

Studiul ESPRIT

Studiul ESPRIT (Enhanced Suppression of the Platelet IIb/IIIa Receptor with eptifibatide Therapy –

Amplificarea blocării receptorilor plachetari IIb/IIIa prin intermediul terapiei cu eptifibatidă) a fost un studiu dublu-orb, randomizat, controlat placebo (nr. pacienţi = 2064) efectuat în cazurile cu ICP temporizate, cu implantare de stent coronarian.

Toţi pacienţii au primit îngrijirile uzuale standard şi li s-a administrat aleator placebo sau eptifibatidă (2 doze de 180 μg/kg în bolus, urmate de o perfuzie continuă până în momentul externării sau pe o durată de maxim 18-24 de ore).

Prima doză în bolus şi perfuzia au fost administrate simultan, imediat înainte de ICP, şi au fost urmate de a doua doză în bolus la un interval de 10 minute faţă de prima. Rata perfuziei a fost de 2 μg/kg şi min pentru pacienţii cu creatininemie ≤ 175 micromol/l sau de 1,0 μg/kg şi min pentru pacienţii cu creatininemie între >175 şi 350 micromol/l.

În braţul de tratament cu eptifibatidă, aproape toţi pacienţii au primit aspirină (99,7 %), iar 98,1 % au primit o tienopiridină (95,4 % clopidogrel şi 2,7 % ticlopidină). În ziua ICP, înaintea cateterizării, 53,2 % au primit o tienopiridină (52,7 % clopidogrel; 0,5 % ticlopidină) – în general, ca doză de încărcare (300 mg sau mai mult). Braţul de tratament cu placebo a fost comparabil (99,7 % aspirină, 95,9 % clopidogrel, 2,6 % ticlopidină).

Studiul ESPRIT a utilizat un regim terapeutic simplificat de administrare a heparinei în timpul ICP, care a constat într-o doză iniţială de 60 unităţi/kg în bolus, cu menţinerea valorii ţintă a TCA la 200- 300 de secunde. Obiectivul primar al studiului a fost reprezentat de deces (D), IMA, revascularizarea urgentă a vasului afectat (RUVA) şi tratamentul antitrombotic de urgenţă (TAU) cu inhibitori ai receptorilor GP IIb/IIIa, în primele 48 de ore de la randomizare.

IMA a fost diagnosticat cu ajutorul testelor de laborator referitoare la CK-MB. Pentru acest diagnostic,

în primele 24 de ore de la ICP consemnată, trebuiau înregistrate cel puţin două valori ale CK-MB ≥ 3 ori limita superioară a valorilor normale; în acest fel, validarea de către CEC nu era necesară. De asemenea, IMA putea fi consemnat după acceptarea de către CEC a unui raport întocmit de către investigator.

Analiza obiectivului primar [reprezentat de deces, IMA, revascularizarea urgentă a vasului afectat (RUVA) şi recuperarea trombolitică (RT) la 48 de ore] a demonstrat o reducere relativă de 37 % şi absolută de 3,9 % în grupul tratat cu eptifibatidă (6,6 % evenimente, comparativ cu 10,5 %;

p = 0,0015). Rezultatele obţinute pe baza obiectivului primar au fost atribuite în special reducerii incidenţei IMA diagnosticat enzimatic, infarct definit prin creşterea promptă a enzimelor cardiace după ICP (80 din 92 IMA în grupul tratat cu placebo, comparativ cu 47 din 56 IMA în grupul tratat cu eptifibatidă). Relevanţa clinică a acestor IMA diagnosticate enzimatic rămâne încă controversată.

De asemenea, rezultate similare au fost obţinute pe baza celor două obiective secundare evaluate la 30 de zile: un triplu criteriu alcătuit din deces, IMA şi RUVA, şi acela mai concludent, alcătuit din deces şi IMA.

La pacienţii trataţi cu eptifibatidă, reducerea incidenţei evenimentelor care constituiau obiectivul primar a apărut rapid în cursul terapiei. Nu a existat niciun beneficiu major în intervalul următor de până la 1 an.

Prelungirea timpului de sângerare

Administrarea intravenoasă de eptifibatidă, în bolus şi perfuzie determină creşteri de până la 5 ori ale timpului de sângerare. Aceste creşteri sunt rapid reversibile prin întreruperea perfuziei, timpul de sângerare revenind la valorile iniţiale în aproximativ 6 (2-8) ore. Administrată în monoterapie, eptifibatida nu are un efect cuantificabil asupra timpului de protrombină (TP) sau timpului de tromboplastină parţial activată (aPTT).

Studiul EARLY-ACS

EARLY-ACS (Early Glycoprotein IIb/IIIa Inhibition in Non-ST-segment Elevation Acute Coronary Syndrome – Inhibarea precoce a glicoproteinei IIb/IIIa în sindromul coronarian acut fără supradenivelare de segment ST) a fost un studiu în care s-a comparat administrarea precoce de rutină a eptifibatidei versus placebo (cu administrare temporară întârziată de eptifibatidă în laboratorul de cateterism), în asociere cu tratament antitrombotic (acid acetilsalicilic, heparină nefracţionată, bivalirudină, fondaparinux sau heparină cu greutate moleculară mică), la subiecţi cu risc crescut de SCA fără supradenivelare de segment ST. Pentru managementul ulterior, pacienţii au fost supuşi unei strategii invazive după administrarea medicamentului studiat pe o perioadă de 12 până la 96 de ore. Pacienţii puteau să fie trataţi medicamentos, puteau să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale de bypass aorto-coronarian (CABG), sau puteau să fie supuşi unei intervenţii coronariene percutanate

(ICP). Spre deosebire de modul de administrare al dozelor aprobat în UE, în acest studiu au fost administrate în bolus două doze din medicamentul studiat (la interval de 10 minute) înainte de perfuzie.

Administrarea precoce de rutină a eptifibatidei la populaţia cu SCA fără supradenivelare de segment ST cu risc crescut, optim tratată, supusă unei strategii invazive, nu a condus la reducerea semnificativă statistic a obiectivului primar compus din rata de deces, IM, ischemie refractară cu revascularizare de urgenţă şi RT, într-un interval de 96 de ore comparativ cu o administrare temporară întârziată a eptifibatidei (9,3% la pacienţii cu administrare precoce de eptifibatidă versus 10% la pacienţii cu administrare temporară întârziată de eptifibatidă; raportul de risc relativ=0,920; IÎ 95%=0,802-1,055; p=0,234). Sângerarea severă/care pune viaţa în pericol, definite conform criteriilor GUSTO, a fost puţin frecventă şi comparabilă în ambele grupuri de tratament (0,8%). Sângerarea moderată sau severă/care pune viaţa în pericol, conform criteriilor GUSTO, a apărut semnificativ mai des în grupul cu administrare precoce de rutină a eptifibatidei (7,4% comparativ cu 5,0% în grupul cu administrare temporară întârziată a eptifibatidei; p <0,001). Diferenţe asemănătoare au fost observate în apariţia hemoragiei majore, definită conform criteriilor TIMI (118 [2,5%] în cazul administrării precoce de rutină comparativ cu 83 [1,8%] în cazul administrării temporare întârziate; p=0,016).

Nu s-a demonstrat nici un beneficiu semnificativ din punct de vedere statistic în cazul administrării precoce de rutină a eptifibatidei la subgrupul de pacienţi trataţi medicamentos sau în timpul perioadelor de management înainte de ICP sau CABG.

Într-o analiză post hoc a studiului EARLY-ACS, raportul beneficiu-risc în cazul reducerii dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată nu a fost concludent. Criteriul principal final de evaluare a incidenţei evenimentelor în cazul administrării precoce de rutină a eptifibatidei (p=0,81) a fost de 11,9% la pacienţii trataţi cu doza redusă (1 microgram/kg/min) comparativ cu 11,2% la pacienţii cărora li s-a administrat doza standard ( 2 micrograme/kg/min). La pacienţii cu o administrare temporară întârziată a eptifibatidei incidenţa evenimentelor a fost de 10% pentru pacienţii cărora li s-a administrat doza standard (p = 0,61), comparativ cu 11,5% la pacienţii trataţi cu doze reduse. Criteriile

TIMI pentru hemoragiile majore ,într-o administrare precoce de rutină a eptifibatidă (p=0.36), s-au manifestat la 2,7% dintre pacienţii trataţi cu doza redusă (1 microgram/kg/min) în comparaţie cu 4,2% la pacienţii cărora li s-a administrat doza standard (2 micrograme/kg/min). În administrare temporară întârziată a eptifibatidei, criteriile TIMI pentru hemoragiile majore s-au manifestat la 1,4% dintre pacienţii trataţi cu doză standard (p=0.54), comparativ cu 2,0% dintre pacienţii trataţi cu doză redusă. Nu s-au observat diferenţe semnificative la criteriile GUSTO privind sângerarea severă.

5.2Proprietăţi farmacocinetice

Absorbție

Farmacocinetica eptifibatidei este liniară şi direct proporţională cu doza, pentru doze administrate în bolus cuprinse între 90 şi 250 μg/kg şi rate ale perfuziei cuprinse între 0,5 şi 3 μg/kg şi min.

Distribuție

În cazul pacienţilor cu boală arterială coronariană, pentru perfuzia cu 2 μg/kg şi min, concentraţiile plasmatice la starea de echilibru ale eptifibatidei variază în medie de la 1,5 la 2,2 μg/ml. Aceste

concentraţii plasmatice sunt rapid atinse atunci când perfuzia este precedată de o doză de 180 μg/kg administrată în bolus.

Metabolizare

Eptifibatida se leagă de proteinele umane plasmatice în proporţie de aproximativ 25 %. Pentru aceeaşi categorie de pacienţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore, clearance-ul plasmatic între 55 şi 80 ml/kg şi oră şi volumul de distribuţie de aproximativ 185-260 ml/kg.

Eliminare

În cazul subiecţilor sănătoşi, aproximativ 50 % din clearance-ul sistemic total s-a realizat prin excreţie renală; aproximativ 50 % din cantitatea excretată este nemetabolizată. În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance creatinină < 50 ml/min), clearance-ul eptifibatidei este redus cu aproximativ 50% şi concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt aproximativ dublate.

Nu s-au realizat studii specifice privind interacţiunile farmacocinetice. Cu toate acestea, în cursul unui studiu populaţional farmacocinetic, nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice între eptifibatidă şi următoarele substanţe medicamentoase administrate concomitent: amlodipină, atenolol, atropină, captopril, cefazolină, diazepam, digoxină, diltiazem, difenhidramină, enalapril, fentanil, furosemidă, heparină, lidocaină, lisinopril, metoprolol, midazolam, morfină, nitraţi, nifedipină şi warfarină.

5.3Date preclinice de siguranţă

Studiile toxicologice efectuate cu eptifibatidă includ studii cu doză unică şi repetată la şobolan, iepure şi maimuţă, studii privind funcţia de reproducere la şobolan şi iepure, studii in vitro şi in vivo de genotoxicitate şi studii privind potenţialul alergen, hipersensibilitatea şi antigenitatea. Nu s-au observat efecte toxice imprevizibile pentru un compus cu acest profil farmacologic, iar datele obţinute puteau fi deduse din experienţa clinică, evenimentele hemoragice fiind principala reacţie adversă. Nu s-au observat efecte genotoxice în urma utilizării eptifibatidei.

Studiile teratologice s-au efectuat prin administrarea de perfuzii intravenoase continue cu eptifibatidă la femelele de şobolan gestante, cu doze zilnice totale de până la 72 mg/kg şi zi (de aproximativ 4 ori doza zilnică maximă recomandată la om, în funcţie de aria suprafeței corporale) şi la femelele de iepure gestante, cu doze zilnice totale de până la 36 mg/kg şi zi (de aproximativ 4 ori doza zilnică maximă recomandată la om, în funcţie de aria suprafeței corporale). Aceste studii nu au evidenţiat tulburări ale funcţiei de reproducere sau efecte dăunătoare asupra fătului datorate utilizării eptifibatidei. Nu există studii privind funcţia de reproducere la speciile de animale la care eptifibatida are o activitate farmacologică similară cu cea întâlnită la om. Prin urmare, aceste studii nu sunt adecvate pentru a evalua toxicitatea eptifibatidei asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 4.6).

Potenţialul carcinogenic al eptifibatidei nu a fost evaluat prin studii pe termen lung.

6.PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1Lista excipienţilor

Acid citric monohidrat

Hidroxid de sodiu

Apă pentru preparate injectabile

6.2Incompatibilităţi

Eptifibatide Accord nu este compatibil cu furosemida.

În absenţa studiilor privind compatibilitatea, Eptifibatide Accord nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

6.3Perioada de valabilitate

2 ani

6.4Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la frigider (2°C – 8°C).

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

6.5Natura şi conţinutul ambalajului

Un flacon din sticlă tip I, a 100 ml, închis cu dop de cauciuc bromobutilic şi capsă flip-off de aluminiu.

6.6Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Testele de compatibilitate fizică şi chimică au indicat faptul că Eptifibatide Accord poate fi administrat prin intermediul unei perfuzii intravenoase împreună cu sulfat de atropină, dobutamină, heparină, lidocaină, meperidină, metoprolol, midazolam, morfină, nitroglicerină, activator tisular al plasminogenului sau verapamil. Eptifibatide Accord este compatibil fizico-chimic cu soluţia perfuzabilă de clorură de sodiu 0,9 % şi glucoză 5% în Normosol R, cu sau fără clorură de potasiu timp de până la 92 de ore când este păstrat la temperaturi de 20-25 °C. A se vedea Rezumatul caracteristicilor produsului Normosol R pentru detalii referitoare la compoziţie.

A se verifica conţinutul flaconului înainte de utilizare. A nu se utiliza dacă prezintă particule sau modificări de culoare. Protejarea soluţiei Eptifibatide Accord de lumină în timpul administrării nu este necesară.

A se elimina orice medicament neutilizat după desigilare.

7.DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Accord Healthcare Limited

Sage House

319, Pinner Road

North Harrow

Middlesex HA1 4HF

Marea Britanie

8.NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/15/1065/001

9.DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări:

10.DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Eptifibatide Accord 2 mg/ml soluţie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml de soluţie injectabilă conţine eptifibatidă 2 mg.

Un flacon de 10 ml de soluţie injectabilă conţine eptifibatidă 20 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

0,75 mg/ml: 1,72 mg/ml (0,075 mmol/ml) sodiu

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă.

Soluţie limpede, incoloră.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Eptifibatide Accord este conceput pentru a fi utilizat împreună cu acidul acetilsalicilic şi heparina nefracţionată.

Eptifibatide Accord este indicat pentru prevenirea infarctului miocardic acut la adulţii cu angină pectorală instabilă sau infarct miocardic non-Q care au prezentat un episod de durere toracică în ultimele 24 de ore şi modificări ale electrocardiogramei (ECG) şi/sau valori crescute ale enzimelor cardiace.

Cel mai probabil, pacienţii care beneficiază de tratamentul cu Eptifibatide Accord sunt cei cu risc crescut de apariţie a infarctului miocardic în primele 3-4 zile de la debutul simptomatologiei de angină pectorală, inclusiv a celor care necesită, de exemplu, angioplastie coronariană transluminală percutanată (ACTP) de primă necesitate (vezi pct. 5.1).

4.2 Doze şi mod de administrare

Acest medicament se utilizează numai în mediu spitalicesc. Trebuie administrat de către medicii specialişti cu experienţă în tratarea sindroamelor coronariene acute.

Eptifibatide Accord soluţie injectabilă trebuie utilizat în asociere cu Eptifibatide Accord soluţie perfuzabilă.

Este recomandată administrarea concomitentă a heparinei, cu excepţia cazului în care aceasta este contraindicată din motive, cum sunt antecedente de trombocitopenie asociată cu utilizarea heparinei (vezi “Administrarea heparinei”, pct. 4.4). Eptifibatide Accord este, de asemenea, destinat pentru utilizarea concomitentă cu acid acetilsalicilic, deoarece este parte a terapiei standard a pacienţilor cu sindroame coronariene acute, cu excepţia cazurilor în care utilizarea sa este contraindicată.

Doze

Adulţi (cu vârsta ≥ 18 ani) care prezintă angină pectorală instabilă (AI) sau infarct miocardic non- Q (IMNQ)

Doza recomandată este de 180 µg/kg administrată în bolus intravenos, cât mai curând după stabilirea diagnosticului, urmată de administrarea în perfuzie continuă a 2 µg/kg şi min timp de până la 72 de ore, fie până în momentul intervenţiei chirurgicale de bypass aorto-coronarian (CABG), fie până în momentul externării (în funcţie de caz). Dacă intervenţia coronariană percutanată (ICP) este efectuată în cursul tratamentului cu eptifibatidă, perfuzia se continuă timp de 20-24 de ore după ICP, astfel încât durata maximă a terapiei să nu depăşească 96 de ore.

Intervenţii chirurgicale de urgenţă sau parţial elective

În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală cardiacă de urgenţă sau promptă, în cursul tratamentului cu eptifibatidă, trebuie întreruptă imediat perfuzia. În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală parţial electivă, trebuie întreruptă în timp util perfuzia cu eptifibatidă, pentru a permite restabilirea funcţiei plachetare.

Insuficienţă hepatică

Experienţa utilizării medicamentului la pacienţii cu insuficienţă hepatică este foarte limitată. Se recomandă administrarea cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică, a căror funcţie de coagulare poate fi afectată (vezi pct. 4.3, timpul de protrombină). Este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică semnificativă din punct de vedere clinic.

Insuficienţă renală

În cazul pacienților cu insuficienţă renală moderată (clearance creatinină ≥ 30 - < 50 ml/min), trebuie administrată o doză de 180 μg/kg în bolus intravenos urmată de administrarea în perfuzie continuă a 1,0 microgram/kg şi min pe întreaga durată a tratamentului. Această recomandare este bazată pe date farmacodinamice şi farmacocinetice. Cu toate acestea, dovezile clinice disponibile nu pot confirma că această modificare a dozei duce la o menţinere a beneficiului (vezi pct. 5.1). Utilizarea medicamentului la pacienţii cu insuficienţă renală mai severă este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi

Nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

4.3 Contraindicaţii

Eptifibatide Accord nu trebuie utilizat în terapia pacienţilor care prezintă:

hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct. 6.1

semne clinice de hemoragie gastro-intestinală, hemoragie genito-urinară masivă sau altă sângerare activă, anormală, într-un interval de 30 de zile înainte de începerea tratamentului

antecedente de accident vascular cerebral de tip ischemic în ultimele 30 de zile sau orice antecedente de accident vascular cerebral de tip hemoragic

antecedente cunoscute de boli cu localizare intracraniană (neoplasme, malformaţii arterio- venoase, anevrisme)

intervenţie chirurgicală majoră sau traumatism sever în ultimele 6 săptămâni;

diateză hemoragică în antecedente

trombocitopenie (sub 100000 trombocite/mm3)

timp de protrombină > 1,2 ori timpul martor sau INR (International Normalized) ≥ 2,0

hipertensiune arterială severă (tensiune arterială sistolică > 200 mm Hg sau tensiune arterială diastolică > 110 mm Hg sub tratament antihipertensiv)

insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min) sau dependenţă de dializă

renală

insuficienţă hepatică semnificativă clinic

administrare concomitentă sau ulterioară a unui alt inhibitor parenteral al receptorilor glicoproteici (GP) IIb/IIIa

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Hemoragia

Eptifibatide Accord este un medicament antitrombotic care acţionează prin inhibarea agregării plachetare; de aceea, pacientul trebuie atent supravegheat pentru depistarea semnelor de hemoragie pe durata tratamentului (vezi pct. 4.8). Femeile, vârstnicii, persoanele cu greutate mică sau cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei > 30 - < 50 ml/min) pot avea un risc crescut de sângerare. Aceşti pacienţi trebuie atent monitorizaţi în ceea ce priveşte hemoragia.

Un risc crescut de sângerare a fost observat, de asemenea, în studiul clinic EARLY-ACS în cazul pacienţilor cărora li se administrează precoce eptifibatidă (de exemplu după stabilirea diagnosticului), comparativ cu administrarea acestuia imediat înainte de ICP. Spre deosebire de modul de administrare al dozelor aprobat în UE, la toţi pacienţii din acest studiu clinic s-au administrat în bolus două doze

înainte de perfuzie (vezi pct. 5.1).

În cazul pacienţilor care necesită intervenţii vasculare percutanate, hemoragia apare cel mai frecvent la nivelul zonelor de abord arterial. Trebuie examinate cu atenţie toate zonele potenţial hemoragice (de exemplu locul de inserţie a cateterului; locul de puncţie arterială, venoasă sau al unei injecţii; tăieturile; tracturile gastro-intestinal şi genito-urinar). De asemenea, trebuie avute în vedere alte zone potenţial hemoragice cum sunt sistemul nervos central şi periferic şi spaţiul retroperitoneal.

Deoarece Eptifibatide Accord inhibă agregarea plachetară, se impune prudenţă atunci când se administrează concomitent cu alte medicamente care influenţează hemostaza, inclusiv ticlopidină, clopidogrel, trombolitice, anticoagulante orale, dextran soluţie, adenozină, sulfinpirazonă, prostaciclină, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau dipiridamol (vezi pct. 4.5).

Nu există experienţă privind utilizarea concomitentă de eptifibatidă şi heparine cu greutate moleculară mică.

Experienţa clinică privind utilizarea eptifibatidei la pacienţii în cazul cărora tratamentul trombolitic este în general recomandat (de exemplu infarct miocardic acut transmural cu unde Q patologice nou apărute sau supradenivelare de segment ST sau bloc major de ramură stângă pe ECG) este limitată.

Prin urmare, utilizarea eptifibatidei nu este recomandată în aceste situaţii (vezi pct. 4.5).

Perfuzia cu Eptifibatide Accord trebuie întreruptă imediat dacă apar situaţii care necesită tratament trombolitic sau dacă pacientul necesită de urgenţă o intervenţie chirugicală de CABG sau introducere a unui balon intraaortic cu sistem de control.

În cazul în care apare o hemoragie masivă, care nu poate fi controlată prin presiune externă, perfuzia cu Eptifibatide Accord trebuie întreruptă imediat şi oricare alte heparine nefracţionate care se administrează concomitent.

Intervenţiile arteriale

În cursul tratamentului cu eptifibatidă apare o creştere semnificativă a riscului de sângerare, în special

în regiunea arterei femurale, unde se introduce teaca cateterului. Se recomandă prudenţă astfel încât să fie puncţionat doar peretele anterior al arterei femurale. Tecile arteriale pot fi îndepărtate atunci când funcţia de coagulare a revenit la parametrii normali (de exemplu când timpul de coagulare activată (TCA) este mai mic de 180 de secunde (în general, după 2-6 ore de la întreruperea administrării heparinei). După îndepărtarea tecii arteriale, trebuie realizată o hemostază riguroasă, sub control permanent.

Trombocitopenia şi imunogenitatea asociate cu administrarea inhibitorilor GP IIb/IIIa

Eptifibatide Accord inhibă agregarea plachetară, dar nu pare să afecteze viabilitatea trombocitelor. Aşa cum s-a demonstrat în cursul studiilor clinice, incidenţa trombocitopeniei a fost mică şi similară la pacienţii trataţi cu eptifibatidă sau cu placebo. Trombocitopenia, inclusiv trombocitopenia acută severă, a fost observată în timpul administrării de eptifibatidă după punerea pe piaţă (vezi pct. 4.8).

Nu este pe deplin înţeles mecanismul prin care eptifibatida poate induce trombocitopenia, şi anume dacă este mediat imun şi/sau neimun. Cu toate acestea, tratamentul cu eptifibatidă a fost asociat cu anticorpi care recunosc receptorii GP IIb/IIIa de care s-a legat eptifibatida, sugerând un mecanism mediat imun. Trombocitopenia care apare după prima expunere la un inhibitor al GP IIb/IIIa poate fi explicată prin faptul că la unele persoane normale sunt prezenţi anticorpi în mod obişnuit.

Din moment ce fie expunerea repetată la orice medicament mimetic al ligandului GP IIb/IIIa (ca de exemplu abciximab sau eptifibatidă), fie prima expunere la un inhibitor al GP IIb/IIIa, pot fi asociate cu răspunsuri trombocitopenice mediate imun, se recomandă monitorizarea, adică numărul de trombocite trebuie determinat înainte de începerea tratamentului, în primele 6 ore de administrare, cel puţin o dată pe zi în timpul tratamentului şi imediat după apariţia semnelor clinice de diateză hemoragică neaşteptată.

Dacă fie se confirmă o scădere a numărului de trombocite până la < 100000/mm3, fie se observă trombocitopenie acută severă, trebuie luată imediat în considerare întreruperea administrării oricărei medicaţii care are efecte trombocitopenice cunoscute sau suspectate, incluzând eptifibatidă, heparină sau clopidogrel. Decizia utilizării transfuziilor de masă trombocitară trebuie luată în funcţie de situaţia clinică a fiecărui caz în parte. La pacienţii cu trombocitopenie anterioară mediată imun, apărută în urma utilizării altor inhibitori parenterali ai receptorilor GP IIb/IIIa, nu există date privind utilizarea eptifibatidei. Prin urmare, nu se recomandă administrarea eptifibatidei la pacienţi care au prezentat anterior trombocitopenie mediată imun cu inhibitori ai GP IIb/IIIa, incluzând eptifibatidă.

Administrarea heparinei

În cazul în care nu există o contraindicaţie (cum sunt antecedentele de trombocitopenie asociată cu utilizarea heparinei), administrarea heparinei este recomandată.

AI/IMNQ: Pentru un pacient cu greutate ≥ 70 kg, se recomandă administrarea în bolus a unei doze de 5000 de unităţi, urmată de o perfuzie intravenoasă continuă cu 1000 unităţi/oră. Dacă greutatea pacientului este < 70 kg, se recomandă administrarea în bolus a unei doze de 60 unităţi/kg, urmată de o perfuzie cu 12 unităţi/kg şi oră. Timpul de tromboplastină parţial activată (aPTT) trebuie monitorizat pentru a fi menţinut între 50 şi 70 de secunde; peste 70 de secunde poate exista un risc crescut de sângerare.

Dacă la apariţia AI/IMNQ urmează a fi efectuată ICP, trebuie monitorizat timpul de coagulare activată (TCA) pentru a fi menţinut la o valoare de 300-350 de secunde. Se recomandă întreruperea administrării heparinei dacă TCA depăşeste 300 de secunde; administrarea nu trebuie reluată până când TCA nu scade sub 300 de secunde.

Efectuarea testelor de laborator

Înainte de a administra Eptifibatide Accord, se recomandă efectuarea următoarelor teste de laborator, pentru a identifica tulburările de coagulare preexistente: timp de protrombină (TP) şi aPTT, creatininemie, număr de trombocite, valorile hemoglobinei şi hematocritului. De asemenea , valorile hemoglobinei, hematocritului şi numărul trombocitelor trebuie monitorizate în primele 6 ore de la

începerea tratamentului şi cel puţin o dată pe zi în timpul tratamentului (sau mai frecvent dacă rezultatele testelor indică o scădere marcată). În cazul în care numărul trombocitelor scade sub 100000/mm3, sunt necesare determinări suplimentare ale numărului de trombocite pentru a exclude pseudotrombocitopenia. Trebuie întreruptă administrarea heparinei nefracţionate. De asemenea, în cazul pacienţilor supuşi ICP, trebuie determinat TCA.

Sodiu

Eptifibatide Accord 0,75 mg/ml soluție perfuzabilă conține 77,4 mg (3,37 mmol) de sodiu pe doza zilnică maximă. Acest lucru trebuie avut în vedere de pacienții care urmează un regim cu control al sodiului.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Warfarină şi dipiridamol

Utilizarea concomitentă a eptifibatidei cu warfarină şi dipiridamol nu pare să crească riscul de hemoragie minoră şi majoră. Pacienţii trataţi cu eptifibatidă, al căror timp de protrombină (TP) era > 14,5 secunde şi care au primit concomitent warfarină, nu par să aibă un risc crescut de hemoragie.

Eptifibatida şi medicamente trombolitice

Datele privind utilizarea eptifibatidei la pacienţii trataţi cu medicamente trombolitice sunt limitate. În cursul studiilor privind ICP sau infarctul miocardic acut, nu au existat dovezi concludente care să ateste faptul că asocierea eptifibatidei cu activatorul tisular al plasminogenului creşte riscul de hemoragie minoră sau majoră. În cursul unui studiu privind infarctul miocardic acut, administrarea concomitentă de eptifibatidă şi streptokinază pare să crească riscul de hemoragie. Asocierea dintre doze reduse de tenecteplază şi eptifibatidă comparativ cu placebo şi eptifibatidă a crescut semnificativ riscul de hemoragie majoră şi minoră atunci când au fost administrate concomitent într-un studiu privind infarctul miocardic acut cu supradenivelare de segment ST.

În cursul unui studiu privind infarctul miocardic acut, care a inclus 181 de pacienţi, eptifibatida (în doză de până la 180 µg/kg administrată injectabil în bolus, urmată de o perfuzie cu până la 2,0 µg/kg şi min timp de până la 72 de ore) a fost administrat concomitent cu streptokinaza (1,5 milioane de unităţi

într-un interval de 60 de minute). La valorile maxime studiate ale ratei de perfuzie (1,3 µg/kg şi min şi

2,0 µg/kg şi min), eptifibatida a fost asociată cu o incidenţă crescută a hemoragiilor şi transfuziilor, comparativ cu incidenţa înregistrată la utilizarea streptokinazei ca monoterapie.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu există date adecvate privind utilizarea de eptifibatidă la femeile gravide.

Studiile la animale cu privire la efectele asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale sunt insuficiente (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut. Eptifibatide Accord nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, decât dacă este absolut necesar.

Alăptarea

Nu se cunoaşte dacă eptifibatida se excretă în laptele uman. Pe durata tratamentului se recomandă întreruperea alăptării la sân.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu sunt relevante, deoarece Eptifibatide Accord este conceput pentru a fi utilizat numai la pacienţii spitalizaţi.

4.8 Reacţii adverse

Majoritatea reacţiilor adverse apărute la pacienţii trataţi cu eptifibatidă au fost, în general, legate de hemoragie sau evenimente cardiovasculare, care apar frecvent la această categorie de pacienţi.

Studii clinice

Sursele datelor utilizate pentru a determina descrierea frecvenţei reacţiilor adverse au inclus două studii clinice de faza III (PURSUIT şi ESPRIT). Aceste studii clinice sunt descrise pe scurt mai jos.

PURSUIT: acesta a fost un studiu dublu-orb, randomizat, de evaluare a eficacităţii şi siguranţei eptifibatidei comparativ cu placebo în reducerea mortalităţii şi reapariţiei infarctului miocardic la pacienţii cu angină instabilă sau infarct miocardic non-Q.

ESPRIT: acesta a fost un studiu controlat placebo dublu-orb, cu grupuri paralele, randomizat, multicentric, care a evaluat siguranţa şi eficacitatea terapiei cu eptifibatidă la pacienţii programaţi pentru intervenţii coronariene percutanate (ICP) non-emergente cu implant de stent.

În studiul PURSUIT, evenimentele hemoragice şi non-hemoragice au fost colectate în perioada dintre externare şi vizita la medic după 30 de zile. În studiul ESPRIT, evenimentele hemoragice au fost raportate la 48 ore şi evenimentele non-hemoragice au fost raportate la 30 de zile. În timp ce criteriile de clasificare a hemoragiilor din Tromboliza în Infarctul Miocardic TIMI au fost utilizate pentru a clasifica incidenţa hemoragiilor majore şi minore atât în studiul PURSUIT, cât şi în studiul ESPRIT, datele din studiul PURSUIT au fost colectate la 30 de zile, în timp ce datele din studiul ESPRIT au fost limitate la evenimentele apărute în 48 ore sau până la externare, oricare ar fi fost prima.

Reacţiile adverse sunt enumerate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite ca foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile). Acestea sunt frecvenţe de raportare absolute fără a lua în considerare ratele placebo. Pentru o reacţie adversă specială, dacă au fost disponibile date atât din studiul PURSUIT, cât şi din studiul ESPRIT, s-a utilizat cea mai mare incidenţă raportată pentru a stabili frecvenţa reacţiei adverse.

Se va avea în vedere că nu a fost determinată cauza tuturor reacţiilor adverse.

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte frecvente

Hemoragie (hemoragie majoră şi minoră, incluzând zona de abord a arterei

 

femurale, în relaţie cu CABG, gastro-intestinală, genito-urinară, retroperitoneală,

 

intracraniană, hematemeză, hematurie, orală/orofaringiană, scădere a

 

hemoglobinei/hematocritului şi altele).

Mai puţin

Trombocitopenie.

frecvente

 

Tulburări ale sistemului nervos

Mai puţin

Ischemie cerebrală.

frecvente

 

Tulburări cardiace

Frecvente

Stop cardiac, fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară, insuficienţă cardiacă

 

congestivă, bloc atrio-ventricular, fibrilaţie atrială.

Tulburări vasculare

Frecvente

Şoc, hipotensiune arterială, flebită.

Stopul cardiac, insuficienţa cardiacă congestivă, fibrilaţia atrială, hipotensiunea arterială şi şocul, care au fost raportate frecvent în studiul PURSUIT, au fost evenimente legate de afecţiunea subiacentă.

Administrarea eptifibatidei este asociată cu o creştere a hemoragiilor majore şi minore, conform criteriilor de clasificare ale grupului de studiu TIMI. La doza terapeutică recomandată, administrată şi în studiul PURSUIT care a inclus aproximativ 11000 de pacienţi, hemoragia a fost cea mai frecventă complicaţie întâlnită pe durata tratamentului cu eptifibatidă. Cele mai frecvente complicaţii hemoragice au fost asociate cu procedurile invazive cardiace (în relaţie cu intervenţia de bypass aorto- coronarian (CABG) sau la nivelul zonei de abord a arterei femurale).

În studiul PURSUIT, hemoragia minoră a fost definită ca hematurie macroscopică spontană, hematemeză spontană, hemoragie de etiologie cunoscută cu o scădere a hemoglobinei cu peste 3 g/dl sau cu peste 4 g/dl în absenţa unei etiologii cunoscute. În timpul tratamentului cu eptifibatidă în acest studiu, hemoragia minoră a fost o complicaţie foarte frecventă (>1/10 sau 13,1% pentru eptifibatidă, comparativ cu 7,6% pentru placebo). Evenimentele hemoragice au fost mai frecvente la pacienţii cărora le-a fost administrată concomitent heparină în timpul ICP, când TCA a depăşit 350 de secunde

(vezi pct. 4.4, administrarea heparinei).

În studiul PURSUIT, hemoragia majoră a fost definită fie ca o hemoragie intracraniană, fie ca o scădere a concentraţiei hemoglobinei cu peste 5 g/dl. Hemoragia majoră a fost, de asemenea, foarte frecventă şi raportată mai frecvent în cazul pacienţilor trataţi cu eptifibatidă faţă de cei cărora li s-a administrat placebo în studiul PURSUIT (>1/10 sau 10,8% comparativ cu 9,3%), dar a fost rară la marea majoritate a pacienţilor care nu au fost supuşi unui CABG în decursul celor 30 zile de includere în studiu. La pacienţii care au fost supuşi unui CABG, incidenţa hemoragiei nu a fost crescută în urma tratamentului cu eptifibatidă comparativ cu pacienţii trataţi cu placebo. În subgrupul pacienţilor care au necesitat ICP, hemoragia majoră a fost observată frecvent, la 9,7% dintre pacienţii trataţi cu eptifibatidă, comparativ cu 4,6% dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo.

Incidenţa evenimentelor hemoragice severe sau care pun viaţa în pericol a fost 1,9% pentru eptifibatidă, comparativ cu 1,1% pentru placebo. Tratamentul cu eptifibatidă a crescut uşor necesitatea transfuziilor de sânge (11,8%, comparativ cu 9,3% pentru placebo).

Modificările apărute în cursul tratamentului cu eptifibatidă rezultă din acţiunea lui farmacologică cunoscută, adică inhibarea agregării plachetare. Astfel, modificările parametrilor de laborator asociate cu hemoragia (de exemplu, timp de sângerare) sunt frecvente şi de aşteptat. Nu au fost observate diferenţe evidente între pacienţii trataţi cu eptifibatidă şi cei cărora li s-a administrat placebo în ceea ce priveşte parametrii funcţiei hepatice (GOT/ASAT, GPT/ALAT, bilirubină, fosfatază alcalină) sau ai funcţiei renale (creatinină serică, uree serică).

Experienţa după punerea pe piaţă

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare

Hemoragie letală (majoritatea au implicat tulburări la nivelul sistemului nervos

 

central şi periferic: hemoragii cerebrale sau intracraniene); hemoragie

 

pulmonară, trombocitopenie acută severă, hematoame.

Tulburări ale sistemului imunitar

Foarte rare

Reacţii anafilactice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte rare

Erupţie cutanată tranzitorie, tulburări la nivelul locului de administrare, cum

 

este urticaria.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

4.9 Supradozaj

Experienţa la om privind supradozajul de eptifibatidă este foarte limitată. Nu au existat date care să indice apariţia reacţiilor adverse severe asociate cu administrarea în bolus a unor doze accidentale mari, perfuzia rapidă raportată ca doză mai mare decât doza terapeutică recomandată sau dozele mari cumulate. În cadrul studiului PURSUIT au existat 9 pacienţi cărora le-au fost administrate în bolus şi/sau perfuzie doze de peste două ori mai mari decât doza recomandată sau care, din punctul de vedere al investigatorului, au primit o doză mai mare decât doza terapeutică recomandată. Niciunul dintre aceşti pacienţi nu a prezentat hemoragie masivă, însă hemoragia moderată a fost raportată în cazul unui pacient care a necesitat o intervenţie chirurgicală de CABG. În particular, niciun pacient nu a prezentat hemoragie intracraniană.

Teoretic, supradozajul cu eptifibatidă poate determina hemoragie. Datorită timpului de înjumătăţire plasmatică scurt şi a clearance-ului rapid, acţiunea eptifibatidei poate fi cu uşurinţă oprită prin

întreruperea perfuziei. De aceea, deşi eptifibatida poate fi eliminată prin dializă, necesitatea acesteia este puţin probabilă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Antitrombotice (antiagregante plachetare, exclusiv heparină), codul ATC: B01AC16

Mecanism de acţiune

Eptifibatida, un heptapeptid ciclic de sinteză, care conţine şase aminoacizi, printre care o grupare cisteinamidică şi un rest mercapto-propionil (desamino-cisteinil), este un inhibitor al agregării plachetare şi aparţine clasei RGD (arginină-glicină-aspartat) -mimeticelor.

Eptifibatida inhibă reversibil agregarea plachetară prin blocarea legării fibrinogenului, factorului von Willebrand şi a altor liganzi adezivi de receptorii glicoproteici (GP) IIb/IIIa.

Efecte farmacodinamice

După cum s-a demonstrat ex vivo, utilizând adenozin-difosfat (ADP) şi alţi agonişti pentru a induce agregarea plachetară, eptifibatida produce o inhibare a agregării plachetare dependentă de doză şi concentraţie. Efectul eptifibatidei este observat imediat după administrarea intravenoasă, în bolus a unei doze de 180 µg/Kg. Când este urmată de o perfuzie continuă cu 2 µg/kg şi min, la peste 80 % din pacienţi acest regim terapeutic inhibă, la concentraţii fiziologice de calciu, mai mult de 80 % din agregarea plachetară indusă de ADP ex vivo.

Inhibarea agregării plachetare a fost inversată cu uşurinţă, funcţia trombocitară revenind la parametrii iniţiali (> 50 % agregare plachetară) după 4 ore de la întreruperea perfuziei continue cu 2 µg/kg şi min. Determinările efectuate pentru agregarea plachetară ex vivo indusă de ADP în prezenţa calciului în concentraţie fiziologică (anticoagulant D-fenilalanil-L-prolil-L-arginin-clorometilcetonic), la pacienţii care prezentau angină pectorală instabilă şi infarct miocardic non-Q, au demonstrat o inhibare a agregării plachetare dependentă de concentraţie, cu o CI50 (concentraţie inhibitorie 50 %) de aproximativ 550 ng/ml şi o CI80 (concentraţie inhibitorie 80 %) de aproximativ 1100 ng/ml.

Există date limitate cu privire la inhibarea agregării plachetare la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată, (clearance-ul creatininei cuprins între 30 şi 50 ml/min), după administrarea a 2 micrograme/kg/min a fost atinsă inhibiţie de 100% la 24 ore. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30ml/min) , după administrarea a 1microgram/kg/min, a fost atinsă inhibiţie de 80% la 24 ore, la mai mult de 80% dintre aceştia.

Eficacitate clinică şi siguranţă

Studiul PURSUIT

Studiul clinic pivot pentru angina pectorală instabilă (AI)/infarctul miocardic non-Q (IMNQ) a fost studiul PURSUIT. Acest studiu dublu-orb, randomizat, controlat placebo s-a desfăşurat în 726 de centre medicale din 27 de ţări şi a inclus 10948 de pacienţi cu diagnosticul de AI sau IMNQ. Au fost incluşi în studio numai pacienţii care prezentau ischemie cardiacă de repaus (≥ 10 minute) în ultimele 24 de ore şi aveau:

fie modificări ale segmentului ST: subdenivelare a segmentului ST > 0,5 mm pe o durată care nu depăşea 30 de minute sau supradenivelare persistentă a segmentului ST > 0,5 mm care nu a necesitat terapie de reperfuzie sau medicamente trombolitice; inversare a undei T (> 1 mm),

fie creşterea valorii serice a CK-MB.

Pacienţilor li s-a administrat în mod aleator placebo, eptifibatidă 180 µg/kg în bolus, urmat de perfuzie cu 2 µg/kg şi min (180/2,0), sau eptifibatidă 180 µg/kg în bolus, urmat de perfuzie cu 1,3 µg/kg şi min (180/1,3).

Perfuzia a fost continuată până în momentul externării, bypass-ului aorto-coronarian (CABG) sau timp de 72 de ore, în funcţie de caz. Dacă s-a efectuat ICP, perfuzia cu eptifibatidă a fost continuată timp de 24 de ore după intervenţie, acceptându-se o durată totală a acesteia de până la 96 de ore.

Braţul de tratament 180/1,3 a fost întrerupt după o analiză preliminară, aşa cum este specificat în protocol, când două braţe de tratament utilizate păreau să aibă o incidenţă similară a hemoragiei.

Pacienţii au fost trataţi conform standardelor uzuale ale fiecărui centru medical în care se desfăşura studiul; de aceea, frecvenţa angiografiei, ICP şi CABG a variat larg de la centru la centru şi de la ţară la ţară. Dintre pacienţii care au participat la studiul PURSUIT, 13 % au necesitat ICP în timpul perfuziei cu eptifibatidă, dintre care aproximativ 50 % beneficiind de stent coronarian; 87 % au fost trataţi medicamentos (fără ICP în timpul perfuziei cu eptifibatidă).

Marea majoritate a pacienţilor a primit acid acetilsalicilic (75-325 mg o dată pe zi).

Heparina nefracţionată a fost administrată intravenos sau subcutanat, conform indicaţiilor medicului, cel mai frecvent ca bolus intravenos de 5000 UI urmat de o perfuzie continuă cu 1000 UI/oră. S-a recomandat menţinerea aPTT la valoarea ţintă de 50-70 de secunde. Un total de 1250 de pacienţi au necesitat ICP după 72 de ore de la randomizare, caz în care ei au primit intravenos heparină nefracţionată pentru a menţine timpul de coagulare activată (TCA) la 300-350 de secunde.

Obiectivul primar al studiului a fost apariţia decesului de orice cauză sau a unui nou infarct miocardic acut (IMA) (evaluat „în orb” de către un Comitet pentru Evenimente Clinice – CEC) într-un interval de 30 de zile de la randomizare. Acest IMA putea fi asimptomatic, definit prin creşterea valorii serice a enzimei CK-MB sau apariţia unei noi unde Q.

Comparativ cu placebo, administrarea de eptifibatidă conform schemei terapeutice 180/2,0 a redus semnificativ incidenţa evenimentelor care constituiau obiectivul primar (tabelul 1): aceasta reprezintă aproximativ 15 evenimente evitate la 1000 de pacienţi trataţi:

Tabelul 1: Incidenţa decesului/IMA evaluat de CEC (Populaţie „tratată aleator”)

Timp

Placebo

Eptifibatidă

Valoare p

30 de zile

743/4697

667/4680

0,034a

 

(15,8 %)

(14,3 %)

 

a: Testul chi pătrat Pearson privind diferenţa dintre placebo şi eptifibatidă.

Rezultatele obţinute pe baza obiectivului primar au fost atribuite în principal apariţiei infarctului miocardic acut. La pacienţii trataţi cu eptifibatidă, reducerea incidenţei evenimentelor care constituiau obiectivul primar a apărut rapid în cursul terapiei (în primele 72-96 de ore) şi această reducere s-a menţinut timp de 6 luni, fără un efect semnificativ asupra mortalităţii.

Probabilitatea maximă de a obţine un beneficiu în urma tratamentului cu eptifibatidă se întâlneşte în cazul pacienţilor cu risc major de apariţie a infarctului miocardic în primele 3-4 zile de la debutul unui episod acut de angină pectorală.

Conform datelor epidemiologice, o incidenţă mai mare a evenimentelor cardiovasculare a fost asociată cu anumiţi indicatori; de exemplu:

vârsta

tahicardia sau hipertensiunea arterială

durerea cardiacă de natură ischemică, persistentă sau recurentă

modificările ECG majore (în special, modificări ale segmentului ST)

valorile crescute ale markerilor sau enzimelor cardiace (de exemplu, CK-MB, troponinele) şi

insuficienţa cardiacă

Studiul PURSUIT a fost efectuat într-o perioadă în care standardul îngrijirii pentru tratamentul sindroamelor coronariene acute era diferit de cel din prezent în ceea ce priveşte utilizarea

antagoniştilor receptorilor ADP plachetari (P2Y12) şi utilizarea de rutină a stenturilor intracoronariene.

Studiul ESPRIT

Studiul ESPRIT (Enhanced Suppression of the Platelet IIb/IIIa Receptor with eptifibatide Therapy – Amplificarea blocării receptorilor plachetari IIb/IIIa prin intermediul terapiei cu eptifibatidă) a fost un studiu dublu-orb, randomizat, controlat placebo (nr. pacienţi = 2064) efectuat în cazurile cu ICP temporizate, cu implantare de stent coronarian.

Toţi pacienţii au primit îngrijirile uzuale standard şi li s-a administrat aleator placebo sau eptifibatidă (2 doze de 180 µg/kg în bolus, urmate de o perfuzie continuă până în momentul externării sau pe o durată de maxim 18-24 de ore).

Prima doză în bolus şi perfuzia au fost administrate simultan, imediat înainte de ICP, şi au fost urmate de a doua doză în bolus la un interval de 10 minute faţă de prima. Rata perfuziei a fost de 2 µg/kg şi min pentru pacienţii cu creatininemie ≤ 175 micromol/l sau de 1,0 µg/kg şi min pentru pacienţii cu creatininemie între >175 şi 350 micromol/l.

În braţul de tratament cu eptifibatidă, aproape toţi pacienţii au primit aspirină (99,7 %), iar 98,1 % au primit o tienopiridină (95,4 % clopidogrel şi 2,7 % ticlopidină). În ziua ICP, înaintea cateterizării, 53,2 % au primit o tienopiridină (52,7 % clopidogrel; 0,5 % ticlopidină) – în general, ca doză de încărcare (300 mg sau mai mult). Braţul de tratament cu placebo a fost comparabil (99,7 % aspirină,

95,9 % clopidogrel, 2,6 % ticlopidină).

Studiul ESPRIT a utilizat un regim terapeutic simplificat de administrare a heparinei în timpul ICP, care a constat într-o doză iniţială de 60 unităţi/Kg în bolus, cu menţinerea valorii ţintă a TCA la 200- 300 de secunde. Obiectivul primar al studiului a fost reprezentat de deces (D), IMA, revascularizarea urgentă a vasului afectat (RUVA) şi tratamentul antitrombotic de urgenţă (TAU) cu inhibitori ai receptorilor GP IIb/IIIa, în primele 48 de ore de la randomizare.

IMA a fost diagnosticat cu ajutorul testelor de laborator referitoare la CK-MB. Pentru acest diagnostic,

în primele 24 de ore de la ICP consemnată, trebuiau înregistrate cel puţin două valori ale CK-MB ≥ 3 ori limita superioară a valorilor normale; în acest fel, validarea de către CEC nu era necesară. De asemenea, IMA putea fi consemnat după acceptarea de către CEC a unui raport întocmit de către investigator.

Analiza obiectivului primar [reprezentat de deces, IMA, revascularizarea urgentă a vasului afectat (RUVA) şi recuperarea trombolitică (RT) la 48 de ore] a demonstrat o reducere relativă de 37 % şi absolută de 3,9 % în grupul tratat cu eptifibatidă (6,6 % evenimente, comparativ cu 10,5 %;

p = 0,0015). Rezultatele obţinute pe baza obiectivului primar au fost atribuite în special reducerii incidenţei IMA diagnosticat enzimatic, infarct definit prin creşterea promptă a enzimelor cardiace după ICP (80 din 92 IMA în grupul tratat cu placebo, comparativ cu 47 din 56 IMA în grupul tratat cu eptifibatidă). Relevanţa clinică a acestor IMA diagnosticate enzimatic rămâne încă controversată.

De asemenea, rezultate similare au fost obţinute pe baza celor două obiective secundare evaluate la 30 de zile: un triplu criteriu alcătuit din deces, IMA şi RUVA, şi acela mai concludent, alcătuit din deces şi IMA.

La pacienţii trataţi cu eptifibatidă, reducerea incidenţei evenimentelor care constituiau obiectivul primar a apărut rapid în cursul terapiei. Nu a existat niciun beneficiu major în intervalul următor de până la 1 an.

Prelungirea timpului de sângerare

Administrarea intravenoasă de eptifibatidă, în bolus şi perfuzie determină creşteri de până la 5 ori ale timpului de sângerare. Aceste creşteri sunt rapid reversibile prin întreruperea perfuziei, timpul de sângerare revenind la valorile iniţiale în aproximativ 6 (2-8) ore. Administrat în monoterapie,

eptifibatida nu are un efect cuantificabil asupra timpului de protrombină (TP) sau timpului de tromboplastină parţial activată (aPTT).

Studiul EARLY-ACS

EARLY-ACS (Early Glycoprotein IIb/IIIa Inhibition in Non-ST-segment Elevation Acute Coronary Syndrome – Inhibarea precoce a glicoproteinei IIb/IIIa în sindromul coronarian acut fără supradenivelare de segment ST) a fost un studiu în care s-a comparat administrarea precoce de rutină a eptifibatidei versus placebo (cu administrare temporară întârziată de eptifibatidă în laboratorul de cateterism), în asociere cu tratament antitrombotic (acid acetilsalicilic, heparină nefracţionată, bivalirudină, fondaparinux sau heparină cu greutate moleculară mică), la subiecţi cu risc crescut de SCA fără supradenivelare de segment ST. Pentru managementul ulterior, pacienţii au fost supuşi unei strategii invazive după administrarea medicamentului studiat pe o perioadă de 12 până la 96 de ore. Pacienţii puteau să fie trataţi medicamentos, puteau să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale de bypass aorto-coronarian (CABG), sau puteau să fie supuşi unei intervenţii coronariene percutanate

(ICP). Spre deosebire de modul de administrare al dozelor aprobat în UE, în acest studiu au fost administrate în bolus două doze din medicamentul studiat (la interval de 10 minute) înainte de perfuzie.

Administrarea precoce de rutină a eptifibatidei la populaţia cu SCA fără supradenivelare de segment ST cu risc crescut, optim tratată, supusă unei strategii invazive, nu a condus la reducerea semnificativă statistic a obiectivului primar compus din rata de deces, IM, ischemie refractară cu revascularizare de urgenţă şi RT, într-un interval de 96 de ore comparativ cu o administrare temporară întârziată a eptifibatidei (9,3% la pacienţii cu administrare precoce de eptifibatidă versus 10% la pacienţii cu administrare temporară întârziată de eptifibatidă; raportul de risc relativ=0,920; IÎ 95%=0,802-1,055; p=0,234). Sângerarea severă/care pune viaţa în pericol, definite conform criteriilor GUSTO, a fost puţin frecventă şi comparabilă în ambele grupuri de tratament (0,8%). Sângerarea moderată sau severă/care pune viaţa în pericol, conform criteriilor GUSTO, a apărut semnificativ mai des în grupul cu administrare precoce de rutină a eptifibatidei (7,4% comparativ cu 5,0% în grupul cu administrare temporară întârziată a eptifibatidei; p <0,001). Diferenţe asemănătoare au fost observate în apariţia hemoragiei majore, definită conform criteriilor TIMI (118 [2,5%] în cazul administrării precoce de rutină comparativ cu 83 [1,8%] în cazul administrării temporare întârziate; p=0,016).

Nu s-a demonstrat nici un beneficiu semnificativ din punct de vedere statistic în cazul administrării precoce de rutină a eptifibatidei la subgrupul de pacienţi trataţi medicamentos sau în timpul perioadelor de management înainte de ICP sau CABG.

Într-o analiză post hoc a studiului EARLY-ACS raportul beneficiu-risc în cazul reducerii dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată nu a fost concludent. Criteriul principal final de evaluare a incidenţei evenimentelor în cazul administrării precoce de rutină a eptifibatidei (p=0,81) a fost de 11,9% la pacienţii trataţi cu doza redusă (1 microgram/kg/min) comparativ cu 11,2% la pacienţii cărora li s-a administrat doza standard ( 2 micrograme/kg/min). La pacienţii cu o administrare temporară întârziată a eptifibatidei incidenţa evenimentelor a fost de 10% pentru pacienţii cărora li s-a administrat doza standard (p = 0,61)., comparativ cu 11,5% la pacienţii trataţi cu doze reduse.

Criteriile TIMI pentru hemoragiile majore ,într-o administrare precoce de rutină a eptifibatidă

(p=0.36), s-au manifestat la 2,7% dintre pacienţii trataţi cu doza redusă (1 microgram/kg/min) în comparaţie cu 4,2% la pacienţii cărora li s-a administrat doza standard (2 micrograme/kg/min). În administrare temporară întârziată a eptifibatidei, criteriile TIMI pentru hemoragiile majore s-au manifestat la 1,4% dintre pacienţii trataţi cu doză standard (p=0.54), comparativ cu 2,0% dintre pacienţii trataţi cu doză redusă. Nu s-au observat diferenţe semnificative la criteriile GUSTO privind sângerarea severă.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbție

Farmacocinetica eptifibatidei este liniară şi direct proporţională cu doza, pentru doze administrate în bolus cuprinse între 90 şi 250 µg/kg şi rate ale perfuziei cuprinse între 0,5 şi 3 µg/kg şi min.

Distribuție

În cazul pacienţilor cu boală arterială coronariană, pentru perfuzia cu 2 µg/kg şi min, concentraţiile plasmatice la starea de echilibru ale eptifibatidei variază în medie de la 1,5 la 2,2 µg/ml. Aceste concentraţii plasmatice sunt rapid atinse atunci când perfuzia este precedată de o doză de 180 µg/kg administrată în bolus.

Metabolizare

Eptifibatida se leagă de proteinele umane plasmatice în proporţie de aproximativ 25 %. Pentru aceeaşi categorie de pacienţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore, clearance-ul plasmatic între 55 şi 80 ml/kg şi oră şi volumul de distribuţie de aproximativ 185-260 ml/kg.

Eliminare

În cazul subiecţilor sănătoşi, aproximativ 50 % din clearance-ul sistemic total s-a realizat prin excreţie renală; aproximativ 50 % din cantitatea excretată este nemetabolizată. În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearance creatinină < 50 ml/min), clearance-ul eptifibatidei este redus cu aproximativ 50% şi concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt aproximativ dublate.

Nu s-au realizat studii specifice privind interacţiunile farmacocinetice. Cu toate acestea, în cursul unui studiu populaţional farmacocinetic, nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice între eptifibatidă şi următoarele substanţe medicamentoase administrate concomitent: amlodipină, atenolol, atropină, captopril, cefazolină, diazepam, digoxină, diltiazem, difenhidramină, enalapril, fentanil, furosemidă, heparină, lidocaină, lisinopril, metoprolol, midazolam, morfină, nitraţi, nifedipină şi warfarină.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Studiile toxicologice efectuate cu eptifibatidă includ studii cu doză unică şi repetată la şobolan, iepure şi maimuţă, studii privind funcţia de reproducere la şobolan şi iepure, studii in vitro şi in vivo de genotoxicitate şi studii privind potenţialul alergen, hipersensibilitatea şi antigenitatea. Nu s-au observat efecte toxice imprevizibile pentru un compus cu acest profil farmacologic, iar datele obţinute puteau fi deduse din experienţa clinică, evenimentele hemoragice fiind principala reacţie adversă. Nu s-au observat efecte genotoxice în urma utilizării eptifibatidei.

Studiile teratologice s-au efectuat prin administrarea de perfuzii intravenoase continue cu eptifibatidă la femelele de şobolan gestante, cu doze zilnice totale de până la 72 mg/kg şi zi (de aproximativ 4 ori doza zilnică maximă recomandată la om, în funcţie de aria suprafeței corporale), şi la femelele de iepure gestante, cu doze zilnice totale de până la 36 mg/kg şi zi (de aproximativ 4 ori doza zilnică maximă recomandată la om, în funcţie de aria suprafeței corporale). Aceste studii nu au evidenţiat tulburări ale funcţiei de reproducere sau efecte dăunătoare asupra fătului datorate utilizării eptifibatidei. Nu există studii privind funcţia de reproducere la speciile de animale la care eptifibatida are o activitate farmacologică similară cu cea întâlnită la om. Prin urmare, aceste studii nu sunt adecvate pentru a evalua toxicitatea eptifibatidei asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 4.6).

Potenţialul carcinogenic al eptifibatidei nu a fost evaluat prin studii pe termen lung.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Acid citric monohidrat

Hidroxid de sodiu

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Eptifibatide Accord nu este compatibil cu furosemida.

În absenţa studiilor privind compatibilitatea, Eptifibatide Accord nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la frigider (2°C – 8°C). A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Un flacon din sticlă tip I, a 10 ml, închis cu dop de cauciuc bromobutilic şi capsă flip-off de aluminiu.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Testele de compatibilitate fizică şi chimică au indicat faptul că Eptifibatide Accord poate fi administrat prin intermediul unei perfuzii intravenoase împreună cu sulfat de atropină, dobutamină, heparină, lidocaină, meperidină, metoprolol, midazolam, morfină, nitroglicerină, activator tisular al plasminogenului sau verapamil. Eptifibatide Accord este compatibil fizico-chimic cu soluţia perfuzabilă de clorură de sodiu 0,9% şi glucoză 5% în Normosol R, cu sau fără clorură de potasiu timp de până la 92 de ore când este păstrat la temperaturi de 20-25 °C. A se vedea Rezumatul caracteristicilor produsului Normosol R pentru detalii referitoare la compoziţie.

A se verifica conţinutul flaconului înainte de utilizare. A nu se utiliza dacă prezintă particule sau modificări de culoare. Protejarea soluţiei Eptifibatide Accord de lumină în timpul administrării nu este necesară.

A se elimina orice medicament neutilizat după desigilare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Accord Healthcare Limited

Sage House

319, Pinner Road

North Harrow

Middlesex HA1 4HF

Marea Britanie

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/15/1065/002

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări:

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu.

Comentarii

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
  • Ajutor
  • Get it on Google Play
  • Despre
  • Info on site by:

  • Presented by RXed.eu

  • 27558

    medicamente prescrise enumerate