Romanian
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Tandemact (pioglitazone / glimepiride) – Rezumatul caracteristicilor produsului - A10BD06

Updated on site: 10-Oct-2017

Denumirea medicamentuluiTandemact
Cod ATCA10BD06
Substanţăpioglitazone / glimepiride
ProducătorTakeda Pharma A/S

1.DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Tandemact 30 mg/2 mg comprimate

Tandemact 30 mg/4 mg comprimate

Tandemact 45 mg/4 mg comprimate

2.COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Tandemact 30 mg/2 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 30 mg (sub formă de clorhidrat) şi glimepiridă 2 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat aproximativ 125 mg (vezi pct. 4.4).

Tandemact 30 mg/4 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 30 mg (sub formă de clorhidrat) şi glimepiridă 4 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat aproximativ 177 mg (vezi pct. 4.4).

Tandemact 45 mg/4 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine pioglitazonă 45 mg (sub formă de clorhidrat) şi glimepiridă 4 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat aproximativ 214 mg (vezi pct. 4.4).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate.

Tandemact 30 mg/2 mg comprimate

Comprimate rotunde, convexe, de culoare albă sau aproape albă, gravate pe o parte cu „4833 G” şi pe cealaltă cu „30/2”.

Tandemact 30 mg/4 mg comprimate

Comprimate rotunde, convexe, de culoare albă sau aproape albă, gravate pe o parte cu „4833 G” şi pe cealaltă cu „30/4”.

Tandemact 45 mg/4 mg comprimate

Comprimate rotunde, plate, de culoare albă sau aproape albă, şi gravate pe o parte cu „4833 G” şi pe cealaltă cu „45/4”.

4.DATE CLINICE

4.1Indicaţii terapeutice

Tandemact este indicat ca tratament de a doua intenţie la pacienţii adulţi cu diabet zaharat de tip 2, care prezintă intoleranţă la metformină sau pentru care metformina este contraindicată şi care urmează deja un tratament cu o asociere de pioglitazonă şi glimepiridă.

Răspunsul pacienţilor la tratament trebuie evaluat după 3 până la 6 luni de la iniţierea tratamentului cu pioglitazonă (de exemplu scăderea HbA1c). Administrarea pioglitazonei trebuie întreruptă la pacienţii

care nu răspund corespunzător la acest tratament. În contextul riscului posibil existent în cazul tratamentului îndelungat, la vizitele de rutină ulterioare medicii trebuie să analizeze dacă tratamentul şi-a păstrat beneficiile (vezi pct. 4.4).

4.2Doze şi mod de administrare

Doze

Doza recomandată de Tandemact este de un comprimat, administrat o dată pe zi.

În cazul în care pacienţii raportează apariţia hipoglicemiei, trebuie redusă doza de Tandemact sau trebuie luat în considerare un tratament fără asociere.

În cazul în care pacienţilor li se administrează pioglitazonă în asociere cu alte sulfoniluree decât glimepirida, pacienţii trebuie stabilizaţi cu pioglitazonă şi glimepiridă administrate concomitent, înainte de trecerea la Tandemact.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici

Medicii trebuie să iniţieze tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă şi să crească doza treptat, în special în cazul în care pioglitazona este asociată cu insulină (vezi pct. 4.4, Retenţia hidrică şi insuficienţa cardiacă).

Insuficienţă renală

Tandemact nu trebuie utilizat la pacienţii cu tulburări severe ale funcţiei renale (clearance-ul creatininei <30 ml/min, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică

Tandemact nu trebuie utilizat la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Tandemact la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Comprimatele se administrează oral, cu puţin timp înainte de prima masă principală sau în timpul acesteia. Comprimatele trebuie înghiţite, cu un pahar cu apă.

4.3Contraindicaţii

Tandemact este contraindicat la pacienţii cu:

-Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1 sau la alte sulfoniluree ori sulfonamide

-Insuficienţă cardiacă sau antecedente de insuficienţă cardiacă (stadiile NYHA de la I la IV)

-Neoplasm de vezică urinară confirmat în prezent sau antecedente de neoplasm de vezică urinară

-Hematurie macroscopică neinvestigată

-Insuficienţă hepatică

-Diabet zaharat de tip 1

-Comă diabetică

-Cetoacidoză diabetică

-Tulburări severe ale funcţiei renale (clearance-ul creatininei < 30 ml/min)

-Sarcină

-Alăptare (vezi pct. 4.6)

4.4Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Nu există experienţă din studii clinice cu alte medicamente antidiabetice orale asociate tratamentului cu Tandemact şi nici cu glimepiridă şi pioglitazonă administrate concomitent.

Hipoglicemie

Dacă mesele sunt luate la ore neregulate sau sunt omise, tratamentul cu Tandemact poate determina hipoglicemie, din cauza componentei sulfoniluree. Aproape întotdeauna, simptomele pot fi ţinute sub control imediat, prin aportul rapid de carbohidraţi (zahăr). Îndulcitorii artificiali nu au nici un efect.

Se cunoaşte de la alte sulfoniluree că, în pofida contramăsurilor iniţiale aplicate cu succes, hipoglicemia poate recidiva. Hipoglicemia severă sau prelungită, ţinută sub control numai temporar cu cantităţile obişnuite de zahăr, necesită tratament medical imediat şi, ocazional, spitalizare.

Tratamentul cu Tandemact necesită monitorizarea regulată a glicemiei.

Retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă

Pioglitazona poate determina retenţie de lichide, care poate exacerba sau precipita insuficienţa cardiacă. Atunci când sunt trataţi pacienţi care au cel puţin un factor de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace congestive (de exemplu infarct miocardic în antecedente sau boală coronariană simptomatică sau vârstnici), medicii trebuie să iniţieze tratamentul cu cea mai mică doză de pioglitazonă disponibilă şi apoi să crească doza treptat. Pacienţii trebuie ţinuţi sub observaţie, mai ales cei cu fracţie de ejecţie redusă, pentru depistarea semnelor şi simptomelor de insuficienţă cardiacă, creştere în greutate sau apariţia edemelor. Au existat cazuri de insuficienţă cardiacă raportate după punerea pe piaţă, când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu insulina sau la pacienţii cu antecedente de insuficienţă cardiacă. Deoarece insulina şi pioglitazona sunt ambele asociate cu retenţia de lichide, administrarea concomitentă poate creşte riscul de edem. De asemenea, după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de edeme periferice şi insuficienţă cardiacă la pacienţii trataţi concomitent cu pioglitazonă şi antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2. Administrarea de Tandemact trebuie întreruptă dacă apar orice semne de deteriorare a funcţiei cardiace.

Un studiu de evaluare a efectelor cardiovasculare ale pioglitazonei a fost efectuat la pacienţi cu vârsta sub 75 ani, cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune severă a vaselor mari, preexistentă. Pioglitazona sau placebo au fost adăugate la tratamentul antidiabetic şi cardiovascular existent, pentru o perioadă de până la 3,5 ani. Acest studiu a demonstrat o creştere a cazurilor de insuficienţă cardiacă raportate; cu toate acestea, acest lucru nu a determinat creşterea mortalităţii în cadrul acestui studiu.

Vârstnici

Asocierea pioglitazonei cu insulină trebuie făcută cu precauţie la vârstnici din cauza riscului crescut de insuficienţă cardiacă gravă.

Având în vedere riscurile specifice vârstei (în special neoplasmul de vezică urinară, fracturile şi insuficienţa cardiacă), raportul dintre beneficii şi riscuri trebuie evaluat cu atenţie atât înainte cât şi în timpul tratamentului la vârstnici.

Neoplasm de vezică urinară

Într-o analiză a unui grup de studii clinice randomizate (o meta-analiză) s-au raportat mai multe cazuri de neoplasm de vezică urinară (19 cazuri din cei 12506 pacienţi cărora li se administra pioglitazonă; 0,15%), în comparaţie cu grupul de control (7 cazuri din cei 10212 pacienţi cărora nu li se administra pioglitazonă; 0,07%) RR= 2,64 (IÎ 95% 1,11-6,31, p=0,029). În urma excluderii din studiu a pacienţilor care fuseseră trataţi timp de mai puţin de un an cu medicaţia de studiu la momentul diagnosticării neoplasmului de vezică urinară, au rămas 7 cazuri (0,06%) în grupul cu pioglitazonă şi 2

cazuri (0,02%) în grupul de control. Studii epidemiologice au demonstrat, de asemenea, existenţa unui risc uşor crescut de neoplasm de vezică urinară la pacienţi diabetici trataţi cu pioglitazonă, deși nu toate studiile au identificat un risc crescut semnificativ din punct de vedere statistic.

Factorii de risc pentru neoplasmul de vezică urinară trebuie evaluaţi înaintea iniţierii tratamentului cu pioglitazonă (factorii de risc includ vârsta, antecedente legate de statutul de fumător, expunerea la anumiţi factori ocupaţionali sau la chimioterapie, de exemplu ciclofosfamidă sau radioterapie anterioară în zona pelviană). Orice hematurie macroscopică trebuie investigată înaintea iniţierii tratamentului cu pioglitazonă.

Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului curant dacă în timpul tratamentului apar hematuria macroscopică sau alte simptome cum este disuria sau nevoia imperioasă de a urina.

Funcţia hepatică

Au fost raportate cazuri rare de creştere a valorilor enzimelor hepatice şi disfuncţie hepatocelulară în cadrul experienţei dobândite după punerea pe piaţă a pioglitazonei şi glimepiridei (vezi pct. 4.8). Deşi în cazuri foarte rare a fost raportat decesul, nu a fost stabilită o relaţie de cauzalitate.

Prin urmare, se recomandă ca pacienţii trataţi cu Tandemact să fie periodic monitorizaţi din punct de vedere al valorilor enzimelor hepatice. La toţi pacienţii, valorile enzimelor hepatice trebuie verificate înainte de începerea tratamentului cu Tandemact. Tratamentul cu Tandemact nu trebuie început la pacienţii cu valori iniţiale crescute ale enzimelor hepatice (ALT > 2,5 x limita superioară a valorilor normale) sau care prezintă oricare alte semne de boală hepatică.

După începerea tratamentului cu Tandemact, se recomandă ca valorile enzimelor hepatice să fie monitorizate periodic, în funcţie de recomandarea medicului. În cazul în care în timpul tratamentului cu Tandemact valorile ALT sunt de 3 ori mai mari decât limita superioară a valorilor normale, valorile enzimelor hepatice trebuie verificate din nou cât mai curând posibil. Dacă valorile ALT rămân > 3 x limita superioară a valorilor normale, tratamentul trebuie întrerupt. În cazul în care un pacient prezintă simptome care sugerează o disfuncţie hepatică, simptome care pot include greaţă inexplicabilă, vărsături, durere abdominală, fatigabilitate, anorexie şi/sau urină hipercromă, valorile enzimelor hepatice trebuie verificate. Decizia continuării sau nu a tratamentului cu Tandemact trebuie luată de către medic, în funcţie de rezultatele testelor de laborator. În cazul în care se observă apariţia icterului, tratamentul cu acest medicament trebuie întrerupt.

Creşterea în greutate

În cadrul studiilor clinice cu pioglitazonă şi sulfoniluree, administrate ca monoterapie sau în asociere, au existat dovezi de creştere în greutate dependentă de doză, care poate fi cauzată de acumularea de ţesut adipos şi, în unele cazuri, a fost asociată cu retenţia de lichide. În unele cazuri, creşterea în greutate poate fi un simptom al insuficienţei cardiace şi, prin urmare, greutatea trebuie ţinută sub supraveghere atentă. O parte a tratamentului antidiabetic o constituie controlul regimului alimentar. Pacienţii trebuie sfătuiţi să respecte cu stricteţe un regim alimentar controlat caloric.

Hematologie

Rar, în timpul tratamentului cu glimepiridă au fost observate modificări hematologice (vezi pct. 4.8). Prin urmare, tratamentul cu Tandemact necesită monitorizare hematologică periodică (mai ales a numărului de leucocite şi trombocite).

În timpul tratamentului cu pioglitazonă, a existat o uşoară scădere a valorii medii de hemoglobină (reducere relativă de 4%) şi a hematocritului (reducere relativă de 4,1%), în funcţie de hemodiluţie. Modificări similare au fost observate la pacienţii trataţi cu metformină (reducere relativă a hemoglobinei de 3– 4% şi a hematocritului de 3,6– 4,1%) şi într-o mai mică măsură la pacienţii trataţi cu sulfoniluree şi insulină (reducere relativă a hemoglobinei de 1– 2% şi a hematocritului de 1– 3,2%), în cadrul studiilor clinice controlate comparative cu pioglitazonă.

Tratamentul cu medicamente sulfonilureice al pacienţilor cu deficit de G6PD poate determina apariţia anemiei hemolitice. Având în vedere faptul că glimepirida face parte din categoria chimică a medicamentelor sulfonilureice, este necesară prudenţă la pacienţii cu deficit de G6PD şi trebuie luată în considerare alternativa utilizării unui medicament non-sulfonilureic.

Tulburări oculare

După punerea pe piaţă au fost raportate cazuri de primă apariţie sau de agravare a edemului macular diabetic cu scăderea acuităţii vizuale la tiazolidinedione, inclusiv pioglitazonă. Mulţi dintre aceşti pacienţi au raportat şi edem periferic concomitent. Nu este clar dacă există sau nu o asociere directă între pioglitazonă şi edemul macular, însă medicul care prescrie medicamentul trebuie să ia în considerare posibilitatea apariţiei edemului macular, în cazul în care pacienţii raportează tulburări de acuitate vizuală; trebuie luată în considerare efectuarea unui consult oftalmologic adecvat.

Sindrom ovarian polichistic

Ca urmare a îmbunătăţirii acţiunii insulinei, tratamentul cu pioglitazonă la pacientele cu ovare polichistice poate determina reluarea ovulaţiei. Aceste paciente pot rămâne gravide. Pacientele trebuie atenţionate asupra riscului de sarcină şi, dacă o pacientă doreşte să rămână gravidă ori dacă apare o sarcină, tratamentul trebuie întrerupt (vezi pct. 4.6).

Altele

Într-o analiză globală a reacţiilor adverse referitoare la fractura osoasă din studii clinice dublu orb, controlate, randomizate, s-a observat o incidenţă crescută a fracturilor osoase la femei (vezi pct. 4.8).

Incidenţa calculată a fracturilor a fost de 1,9 fracturi la 100 pacient-ani la femeile tratate cu pioglitazonă şi de 1,1 fracturi la 100 pacient-ani la femeile tratate cu un comparator. Conform acestui set de date, excesul de risc observat pentru femeile tratate cu pioglitazonă este de 0,8 fracturi la 100 pacient-ani de utilizare.

Unele studii epidemiologice au sugerat un risc crescut de fracturi similar atât la bărbaţi cât şi la femei.

Riscul de fractură trebuie avut în vedere în cazul pacienţilor cărora li se administrează pioglitazonă în cadrul unui tratament pe perioadă îndelungată (vezi pct. 4.8).

Pioglitazona trebuie folosită cu precauţie în cazul administrării concomitente de inhibitori (de exemplu gemfibrozil) sau inductori (de exemplu rifampicină) ai citocromului P450 2C8. Glicemia trebuie monitorizată îndeaproape. Trebuie luată în considerare ajustarea dozei de pioglitazonă în limitele de dozaj recomandate sau modificarea tratamentului antidiabetic (vezi pct. 4.5).

Comprimatele conţin lactoză monohidrat şi, prin urmare, nu trebuie administrate pacienţilor cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau sindrom de malabsorbţie a glucozei-galactozei.

4.5Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu s-au efectuat studii formale privind interacţiunile pentru Tandemact; cu toate acestea, administrarea concomitentă a substanţelor active la pacienţi în cadrul utilizării clinice nu a determinat interacţiuni neaşteptate. Următoarele afirmaţii reflectă informaţiile disponibile cu privire la substanţele active luate individual (pioglitazonă şi glimepiridă).

Pioglitazonă

S-a raportat că administrarea concomitentă de pioglitazonă şi gemfibrozil (un inhibitor al citocromului P450 2C8) determină o creştere de 3 ori a ASC a pioglitazonei. Poate fi necesară o reducere a dozei de pioglitazonă în cazul administrării concomitente de gemfibrozil. Trebuie luat în considerare controlul

atent al glicemiei (vezi pct. 4.4). S-a raportat că administrarea concomitentă de pioglitazonă şi rifampicină (un inductor al citocromului P450 2C8) determină o scădere cu 54% a ASC a pioglitazonei. Poate fi necesară creşterea dozei de pioglitazonă în cazul administrării concomitente de rifampicină. Trebuie luat în considerare controlul atent al glicemiei (vezi pct. 4.4).

Studiile de interacţiune au arătat că pioglitazona nu are nici un efect semnificativ asupra farmacocineticii sau a farmacodinamiei digoxinei, warfarinei, fenprocumonului şi metforminei. Administrarea concomitentă de pioglitazonă şi sulfoniluree nu pare să afecteze farmacocinetica sulfonilureei. Studiile efectuate la om nu sugerează nici o inducere a principalului citocrom inductibil P450, 1A, 2C8/9 şi 3A4. Studiile in vitro nu arată nici o inhibare a unui subtip de citocrom P450. Nu sunt de aşteptat interacţiuni cu substanţele metabolizate de către aceste enzime, de exemplu contraceptivele orale, ciclosporina, blocante ale canalelor de calciu şi inhibitorii ai HMGCoA reductazei.

Glimepiridă

În cazul în care glimepirida este administrată simultan cu anumite alte medicamente, poate apărea atât o creştere, cât şi o reducere nedorită a acţiunii hipoglicemiante a glimepiridei. Din acest motiv, trebuie să se administreze alte medicamente împreună cu Tandemact numai după ce a fost informat medicul (sau dacă medicul prescrie acest lucru).

Pe baza experienţei cu glimepiridă şi cu alte sulfoniluree, trebuie menţionate următoarele interacţiuni.

Poate apărea potenţarea efectului de scădere a glucozei din sânge şi, prin urmare, în unele situaţii poate apărea hipoglicemia, în cazul administrării uneia dintre următoarele substanţe active, de exemplu:

fenilbutazonă, azapropazonă şi oxifenbutazonă insulină şi medicamente antidiabetice orale metformină

salicilaţi şi acid p-amino-salicilic

steroizi anabolici şi hormoni sexuali masculini cloramfenicol

claritromicină anticoagulante cumarinice disopiramidă fenfluramină

fibraţi

inhibitori ai ECA fluoxetină alopurinol simpatolitice

ciclo-, tro- şi ifosfamide sulfinpirazonă

anumite sulfonamide cu acţiune de lungă durată tetracicline

inhibitori ai MAO antibiotice chinolone probenecid miconazol

pentoxifilină (doză mare administrată parenteral) tritocualină

fluconazol

Poate apărea diminuarea efectului de scădere a glucozei din sânge şi, prin urmare, creşterea valorilor glucozei din sânge, în cazul administrării uneia dintre următoarele substanţe active, de exemplu:

estrogeni şi progestogeni saluretice, diuretice tiazidice

medicamente de stimulare a glandei tiroide, glucocorticoizi, derivaţi ai fenotiazinei, clorpromazină

adrenalină şi simpaticomimetice,

acid nicotinic (în doze mari) şi derivaţi ai acidului nicotinic laxative (utilizare pe termen lung)

fenitoină, diazoxidă

glucagon, barbiturice şi rifampicină acetozolamidă

Antagoniştii H2, beta-blocantele, clonidina şi rezerpina pot determina fie o potenţare, fie o diminuare a efectului de scădere a glucozei din sânge.

Sub influenţa substanţelor active simpatolitice, cum sunt beta-blocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina, semnele de reacţie adrenergică compensatorie la hipoglicemie pot fi reduse sau absente.

Aportul de alcool etilic poate potenţa sau diminua acţiunea hipoglicemiantă a glimepiridei, într-un mod care nu poate fi prevăzut.

Glimepirida poate fie să potenţeze, fie să diminueze efectele derivaţilor cumarinici.

4.6Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Femei aflate la vârsta fertilă / Contracepţia la bărbaţi şi femei

Tandemact nu este recomandat femeilor aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive. Tratamentul cu Tandemact trebuie întrerupt dacă o pacientă doreşte să rămână gravidă.

Sarcina

Riscul legat de pioglitazonă

Nu există date adecvate privind utilizarea de pioglitazonă la femeile gravide. Studiile la animale cu pioglitazonă au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut.

Riscul legat de glimepiridă

Nu există date adecvate privind utilizarea de glimepiridă la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere care sunt, cel mai probabil, legate de acţiunea farmacologică (hipoglicemică) a glimepiridei.

Tandemact este contraindicat în timpul sarcinii (vezi pct. 4.3). În cazul apariţiei sarcinii, tratamentul cu Tandemact trebuie întrerupt.

Alăptarea

Derivaţii din sulfoniluree, cum este glimepirida, se elimină în laptele matern. S-a demonstrat prezenţa pioglitazonei în laptele femelelor de şobolani. Nu se cunoaşte dacă pioglitazona se excretă în laptele uman.

Tandemact este contraindicat în timpul alăptării (vezi pct. 4.3) .

Fertilitatea

Studiile cu pioglitazonă la animale nu au evidenţiat efecte asupra indicilor copulaţiei, fecundităţii sau fertilităţii.

4.7Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Tandemact are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Capacitatea pacientului de a se concentra şi de a reacţiona poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei sau a hiperglicemiei determinate de glimepiridă sau, de exemplu, ca urmare a afectării funcţiei vizuale. Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi au o importanţă specială (de exemplu în timpul conducerii unui vehicul sau al folosirii de utilaje).

Pacienţii trebuie sfătuiţi să-şi ia măsuri de precauţie astfel încât să evite apariţia hipoglicemiei în timp ce conduc un vehicul. Acest aspect este important mai ales în cazul persoanelor care nu cunosc bine sau chiar deloc semnele de hipoglicemiei sau se confruntă adesea cu episoade de hipoglicemie. Acestea trebuie avute în vedere dacă se recomandă conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor în aceste condiţii.

Pacienţii care prezintă tulburări vizuale trebuie să fie precauţi atunci când conduc vehicule sau folosesc utilaje.

4.8Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranţă

Au fost efectuate studii clinice cu pioglitazonă asociată cu glimepiridă (vezi pct. 5.1). Majoritatea reacţiilor hipoglicemice apar imediat din cauza componentei sulfonilureice a Tandemact. Aproape întotdeauna, simptomele pot fi controlate prompt prin administrarea imediată de carbohidraţi (zahăr). Aceasta este o reacţie gravă care poate apărea mai puţin frecvent (≥1/1000 şi <1/100) (vezi pct. 4.4). Rar (≥1/10000 şi <1/1000) pot apărea trombocitopenie, leucopenie, eritrocitopenie, granulocitopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică şi pancitopenie moderate până la severe (vezi pct. 4.4). Alte reacţii cum sunt fracturi osoase, creşterea în greutate şi edemele pot apărea mai puţin frecvent (≥1/100 şi <1/10) (vezi pct. 4.4).

Listă a reacţiilor adverse sub formă de tabel

Reacţiile adverse raportate în cadrul studiilor clinice dublu-orb şi după punerea pe piaţă sunt enumerate mai jos, folosindu-se termenul preferat MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi cu o frecvenţă absolută. Frecvenţele se definesc astfel: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100

şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a incidenţei şi gravităţii.

Reacţii adverse

Frecvenţa reacţiilor adverse

 

Pioglitazonă

Glimepiridă

Tandemact

 

 

 

 

Infecţii şi infestări

 

 

 

infecţii ale căilor respiratorii superioare

frecvente

 

frecvente

sinuzită

mai puţin

 

mai puţin

 

frecventă

 

frecventă

Tumori benigne, maligne şi nespecificate

 

 

 

(incluzând chisturi şi polipi)

 

 

 

neoplasm de vezică urinară

mai puţin

 

mai puţin

 

frecventă

 

frecventă

Reacţii adverse

Frecvenţa reacţiilor adverse

 

Pioglitazonă

Glimepiridă

Tandemact

 

 

 

 

Tulburări hematologice şi limfatice

 

 

 

modificări hematologice1

 

rare

rare

Tulburări ale sistemului imunitar

 

 

 

şoc alergic2

 

foarte rară

foarte rară

vasculită alergică2

 

foarte rară

foarte rară

hipersensibilitate şi reacţii alergice3

cu frecvenţă

 

cu frecvenţă

 

necunoscută

 

necunoscută

Tulburări metabolice şi de nutriţie

 

 

 

hipoglicemie

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

Creştere a apetitului alimentar

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

Tulburări ale sistemului nervos

 

 

 

ameţeli

 

 

frecvente

hipoestezie

frecventă

 

frecventă

cefalee

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

insomnie

mai puţin

 

mai puţin

 

frecventă

 

frecventă

Tulburări oculare

 

 

 

tulburare a vederii4

frecventă

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

edem macular

cu frecvenţă

 

cu frecvenţă

 

necunoscută

 

necunoscută

Tulburări acustice şi vestibulare

 

 

 

vertij

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

Tulburări gastro-intestinale5

 

 

 

flatulenţă

 

 

frecventă

vărsături

 

foarte rare

foarte rare

diaree

 

foarte rară

foarte rară

greaţă

 

foarte rară

foarte rară

durere abdominală

 

foarte rară

foarte rară

presiune abdominală

 

foarte rară

foarte rară

senzaţie de saţietate

 

foarte rară

foarte rară

Tulburări hepatobiliare6

 

 

 

hepatită

 

foarte rară

foarte rară

insuficienţă hepatică (asociată cu colestază şi

 

foarte rară

foarte rară

icter)

 

 

 

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

 

 

 

hiperhidroză

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

fotosensibilitate

 

foarte rară

foarte rară

urticarie2

 

cu frecvenţă

cu frecvenţă

 

 

necunoscută

necunoscută

prurit2

 

cu frecvenţă

cu frecvenţă

 

 

necunoscută

necunoscută

erupţii cutanate tranzitorii2

 

cu frecvenţă

cu frecvenţă

 

 

necunoscută

necunoscută

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului

 

 

 

conjunctiv

 

 

 

fractură osoasă7

frecventă

 

frecventă

Reacţii adverse

Frecvenţa reacţiilor adverse

 

Pioglitazonă

Glimepiridă

Tandemact

 

 

 

 

Tulburări renale şi ale căilor urinare

 

 

 

glicozurie

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

proteinurie

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

Tulburări generale şi la nivelul locului de

 

 

 

administrare

 

 

 

edem8

 

 

frecventă

fatigabilitate

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

Investigaţii diagnostice

 

 

 

creştere ponderală9

frecventă

frecventă

frecventă

creştere a valorilor lactat dehidrogenazei

 

 

mai puţin

 

 

 

frecventă

scădere a concentraţiilor plasmatice de sodiu

 

foarte rară

foarte rară

creştere a valorilor alaninamino-transferazei10

cu frecvenţă

 

cu frecvenţă

 

necunoscută

 

necunoscută

Descrierea unor reacţii adverse selectate

1Pot apărea trombocitopenia, leucopenia, eritrocitopenia, granulocitopenia, agranulocitoza, anemia hemolitică şi pancitopenia, moderate până la severe. În general, acestea sunt reversibile la întreruperea tratamentului.

2În cazuri foarte rare, reacţiile uşoare de hipersensibilitate pot evolua către reacţii grave, cu dispnee, scăderea marcată a tensiunii arteriale şi uneori şoc. Pot apărea reacţii de hipersensibilitate cutanată, cum sunt pruritul, erupţia cutanată şi urticaria. Este posibilă hipersensibilitatea încrucişată cu sulfonilureele, sulfonamidele sau substanţele înrudite.

3După punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de reacţii de hipersensibilitate la pacienţii trataţi cu pioglitazonă. Aceste reacţii includ anafilaxie, angioedem şi urticarie.

4Tulburările de vedere au fost raportate în principal la începutul tratamentului şi sunt legate de modificările glicemiei, din cauza unei modificări temporare a tumefierii ţesuturilor şi a indicelui de refracţie al cristalinului, observate şi la alte medicamente antidiabetice.

5Tulburările gastro-intestinale sunt foarte rare şi rareori determină întreruperea tratamentului.

6Poate apărea creşterea valorilor enzimelor hepatice. În cazuri foarte rare, poate apărea deteriorarea funcţiei hepatice (de exemplu cu colestază şi icter), precum şi hepatită, care poate progresa până la insuficienţă hepatică.

7S-a efectuat o analiză globală a raportărilor de reacţiilor adverse referitoare la fracturile osoase din studii clinice dublu orb, controlate cu un comparator, randomizate, care au cuprins peste 8100 de pacienţi trataţi cu pioglitazonă şi 7400 de pacienţi trataţi cu un comparator, pe o perioadă de până la 3,5 ani. S-a observat o frecvenţă mai mare a fracturilor la femeile cărora li s-a administrat pioglitazonă (2,6%) faţă de comparator (1,7%). Nu a existat o creştere a frecvenţei fracturilor la bărbaţii trataţi cu pioglitazonă (1,3%), faţă de comparator (1,5%). În studiul PROactive, desfăşurat pe durata a 3,5 ani, 44/870 (5,1%; 1,0 fracturi la 100 pacient-ani) dintre femeile tratate cu pioglitazonă au prezentat fracturi, faţă de 23/905 (2,5%; 0,5 fracturi la 100 pacient-ani) dintre pacientele tratate cu un comparator. Prin urmare, creşterea riscului de fracturi observată pentru femeile tratate cu pioglitazonă în acest studiu este de 0,5 fracturi la 100 pacient-ani de utilizare. Nu a existat o creştere a frecvenţei fracturilor la bărbaţii trataţi cu pioglitazonă (1,7%), faţă de comparator (2,1%). Ulterior punerii

medicamentului pe piaţă au fost raportate fracturi osoase atât la pacienţii de sex masculin, cât şi la cei de sex feminin (vezi pct. 4.4).

8Edemul a fost raportat la 6-9% dintre pacienţii trataţi cu pioglitazonă pe o perioadă de un an, în cadrul studiilor clinice controlate. Incidenţa apariţiei edemului în grupurile comparatoare (sulfoniluree, metformină) a fost de 2-5%. Cazurile de edem raportate au fost în general uşoare până la moderate şi de regulă nu au necesitat întreruperea tratamentului.

9În cadrul studiilor clinice controlate cu substanţe active comparative, creşterea medie în greutate, în cazul administrării de pioglitazonă ca monoterapie, a fost de 2-3 kg pe o perioadă de un an. Acest rezultat este similar celui observat în cadrul unui grup comparator tratat cu sulfoniluree ca substanţă activă. În cadrul studiilor clinice în care s-a asociat pioglitazonă la tratamentul cu sulfoniluree s-a observat o creştere medie în greutate de 2,8 kg pe o perioadă de un an.

10În cadrul studiilor clinice efectuate cu pioglitazonă, incidenţa creşterii valorilor ALT cu mai mult de trei ori decât limita superioară a valorilor normale a fost egală cu placebo, dar mai mică decât cea observată la grupurile comparatoare cu metformină sau sulfoniluree. Valorile medii ale enzimelor hepatice au scăzut după tratamentul cu pioglitazonă.

În cadrul studiilor clinice controlate, incidenţa cazurilor de insuficienţă cardiacă raportate în timpul tratamentului cu pioglitazonă a fost aceeaşi cu cea a grupelor de tratament cu placebo, metformină şi sulfoniluree, însă a crescut în cazul asocierii cu insulina. În cadrul unui studiu de evaluare a efectelor, realizat la pacienţi cu afecţiune severă a vaselor mari, preexistentă, incidenţa insuficienţei cardiace grave a fost cu 1,6% mai mare la pioglitazonă decât la placebo, atunci când pioglitazona a fost adăugată la tratamentul care includea insulină. Totuşi, aceasta nu a dus la o creştere a mortalităţii în acest studiu. În acest studiu la pacienţi trataţi cu pioglitazonă şi insulină, a fost observat un procentaj mai mare de pacienţi cu insuficienţă cardiacă printre pacienţii cu vârsta ≥ 65 ani comparativ cu pacienţii cu vârsta sub 65 de ani (9,7% faţă de 4,0%). La pacienţii trataţi cu insulină neasociată cu pioglitazonă, incidenţa insuficienţei cardiace a fost de 8,2% la cei cu vârsta ≥ 65 de ani faţă de 4,0% la pacienţii cu vârsta sub 65 de ani. După punere pe piaţă, a fost raportată insuficienţa cardiacă la utilizarea pioglitazonei, mai frecvent atunci când pioglitazona a fost utilizată în asociere cu insulina sau la pacienţii cu antecedente de insuficienţă cardiacă (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

4.9Supradozaj

În cadrul studiilor clinice, pacienţii au utilizat pioglitazonă în doze mai mari decât doză maximă recomandată, de 45 mg pe zi. Doza maximă raportată de 120 mg pe zi, administrată timp de patru zile şi apoi 180 mg pe zi timp de şapte zile nu a fost asociată cu nici un fel de simptome.

După ingestia unei supradoze de glimepiridă, poate apărea hipoglicemia, care durează de la 12 la 72 ore şi poate recidiva după recuperarea iniţială. Este posibil ca simptomele să nu apară timp de până la 24 ore de la ingestie. În general, se recomandă supravegherea în spital. Pot apărea greaţă, vărsături şi dureri epigastrice. În general, hipoglicemia poate fi însoţită de simptome neurologice, cum sunt agitaţia, tremorul, tulburările de vedere, problemele de coordonare, somnolenţa, coma şi convulsiile.

Tratamentul supradozajului cu Tandemact constă în principal în prevenirea absorbţiei glimepiridei prin provocarea vărsăturilor şi apoi ingestia de apă sau limonadă cu cărbune activat (adsorbant) şi sulfat de sodiu (laxativ). În cazul ingestiei de cantităţi mari, se recomandă lavaj gastric, urmat de administrarea de cărbune activat şi sulfat de sodiu. În caz de supradozaj (sever), se recomandă spitalizarea într-o unitate de terapie intensivă. Se recomandă administrarea de glucoză cât mai curând posibil, dacă este necesar prin injectarea intravenoasă în bolus a unei cantităţi de 50 ml soluţie de

glucoză 50%, urmată de injectarea unei soluţii de glucoză 10%, cu monitorizarea strictă a glicemiei. Tratamentul ulterior trebuie să fie simptomatic.

În mod special, la tratarea hipoglicemiei sugarilor şi copiilor mici, în urma ingestiei accidentale de Tandemact, doza de glucoză administrată trebuie atent controlată pentru a evita posibilitatea producerii unei hiperglicemii periculoase. Valoarea glicemiei trebuie monitorizată îndeaproape.

5.PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente antidiabetice, combinaţii de medicamente antidiabetice orale; codul ATC: A10BD06.

Tandemact combină două substanţe active antidiabetice cu mecanisme complementare de acţiune, pentru îmbunătăţirea controlului glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2: pioglitazona, un membru al clasei de tiazolidinedione, şi glimepirida, un membru al clasei de sulfoniluree.

Tiazolidinedionele acţionează în principal prin reducerea rezistenţei la insulină, iar sulfonilureele prin inducerea eliberării de insulină din celulele beta pancreatice.

Pioglitazonă

Efectele pioglitazonei pot fi mediate prin reducerea rezistenţei la insulină. Se pare că pioglitazona acţionează prin activarea receptorilor nucleari specifici (gama receptorul activat de proliferatorul peroxizomului), determinând creşterea sensibilităţii la insulină a ficatului, celulelor adipoase şi celulelor muşchilor scheletici la animale. S-a demonstrat că tratamentul cu pioglitazonă scade gluconeogeneza hepatică şi creşte distribuţia periferică a glucozei, în caz de rezistenţă la insulină.

Controlul glicemiei, în condiţii de repaus alimentar şi postprandial, este îmbunătăţit la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2. Îmbunătăţirea controlului glicemic este asociat cu o reducere a concentraţiilor plasmatice de insulină atât în condiţii de repaus alimentar, cât şi postprandial. Un studiu clinic efectuat cu pioglitazonă faţă de gliclazidă ca monoterapie a fost prelungit până la doi ani, pentru evaluarea intervalului de timp până la eşuarea tratamentului (definită prin valoarea de HbA1c ≥ 8,0% după primele şase luni de tratament). Analiza Kaplan-Meier a arătat un timp mai scurt până la eşecul tratamentului la pacienţii trataţi cu gliclazidă, comparativ cu pioglitazonă. La doi ani, controlul glicemic (definit prin HbA1c < 8,0 %) a fost susţinut la 69% dintre pacienţii trataţi cu pioglitazonă, comparativ cu 50% dintre cei trataţi cu gliclazidă. În cadrul unui studiu de doi ani cu tratament asociat, în care au fost comparate pioglitazona şi gliclazida asociate metforminei, controlul glicemic măsurat ca modificarea medie faţă de valorile iniţiale ale HbA1c, a fost similar între grupele de tratament, după un an. Rata de deteriorare a HbA1c în al doilea an a fost mai mică la pioglitazonă decât la gliclazidă.

În cadrul unui studiu controlat placebo, pacienţii cu control inadecvat al glicemiei, în pofida unei perioade de trei luni de optimizare cu insulină, au fost randomizaţi la pioglitazonă sau placebo pentru o perioadă de 12 luni. Pacienţii care au utilizat pioglitazonă au prezentat o scădere medie a valorii HbA1c de 0,45% comparativ cu cei care au continuat tratamentul numai cu insulină, precum şi o scădere a dozei de insulină în cadrul grupului tratat cu pioglitazonă.

Analiza HOMA arată că pioglitazona îmbunătăţeşte funcţionarea celulei beta, crescând în acelaşi timp sensibilitatea la insulină. Studiile clinice cu o durată de doi ani au demonstrat menţinerea acestui efect.

În cadrul studiilor clinice cu o durată de un an, pioglitazona a prezentat sistematic o reducere semnificativă din punct de vedere statistic a proporţiei albumină/creatinină, comparativ cu valorile iniţiale.

Efectul pioglitazonei (monoterapie 45 mg faţă de placebo) a fost studiat în cadrul unui studiu clinic cu durată redusă, de 18 săptămâni, efectuat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2.Pioglitazona a fost

asociată cu o creştere importantă în greutate. Ţesutul adipos visceral a scăzut în mod semnificativ, observându-se în acelaşi timp o creştere a masei de ţesut adipos extra-abdominal. Modificările similare ale distribuţiei ţesutului adipos la pioglitazonă au fost însoţite de o îmbunătăţire a sensibilităţii la insulină. În majoritatea studiilor clinice, au fost observate scăderi ale concentraţiilor trigliceridelor plasmatice totale şi acizilor graşi liberi, şi creşteri ale concentraţiilor de HDL colesterol comparativ cu placebo, cu creşteri mici, dar nesemnificative din punct de vedere clinic, ale concentraţiilor de LDL colesterol. În cadrul studiilor clinice cu o durată de până la doi ani, pioglitazona a redus concentraţia plasmatică a trigliceridelor totale şi a acizilor graşi liberi şi a crescut concentraţiile de HDL colesterol, comparativ cu placebo, metformină sau gliclazidă. Comparativ cu placebo, pioglitazona nu a determinat creşteri semnificative din punct de vedere statistic ale valorilor de HDL colesterol, fiind observate în acelaşi timp reduceri la metformină şi gliclazidă. În cadrul unui studiu cu o durată de 20 săptămâni, în afară de reducerea valorilor trigliceridelor în condiţii de post alimentar, pioglitazona a redus hipertrigliceridemia postprandială printr-un efect atât asupra trigliceridelor absorbite, cât şi a celor sintetizate hepatic. Aceste efecte au fost independente de efectele pioglitazonei asupra glicemiei şi au fost semnificativ diferite din punct de vedere statistic de glibenclamidă.

În cadrul studiului PROactiv, de evaluare a efectelor cardiovasculare, 5238 pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune severă a vaselor mari, preexistentă au fost randomizaţi la pioglitazonă sau placebo în plus faţă de tratamentul existent antidiabetic şi cardiovascular, pentru o perioadă de până la 3,5 ani. Pacienţii incluşi în studii au avut vârsta medie de 62 ani; durata medie de existenţă a diabetului zaharat a fost de 9,5 ani. Aproximativ o treime dintre pacienţi urmau tratament cu insulină în asociere cu metformina şi/sau o sulfoniluree. Pentru a fi eligibili, pacienţii trebuiau să fi avut una sau mai multe dintre următoarele: infarct miocardic, accident vascular cerebral, intervenţie cardiacă percutanată sau bypass arterial coronarian cu implant, sindrom coronarian acut, boală arterială coronariană sau boală arterială obstructivă periferică. Aproape jumătate dintre pacienţi au avut în antecedente infarct miocardic şi aproximativ 20% accident vascular cerebral. Aproximativ jumătate dintre pacienţii incluşi în studiu au avut cel puţin două dintre criteriile de antecedente cardiovasculare necesare intrării în studiu. Aproape toţi subiecţii (95%) au utilizat medicamente cardiovasculare (beta-blocante, inhibitori ECA, antagonişti ai angiotensinei II, blocante ale canalelor de calciu, nitraţi, diuretice, aspirină, statine, fibraţi).

Deşi studiul a eşuat în demonstrarea obiectivului primar, reprezentat de o combinaţie a mortalităţilor de orice cauză, infarct miocardic non-letal, accident vascular cerebral, sindrom coronarian acut, amputaţie majoră de membru inferior, revascularizare coronariană şi revascularizare a membrului inferior, rezultatele sugerează că nu există motive de îngrijorare la nivel cardiovascular privind administrarea pe termen lung a pioglitazonei. Cu toate acestea, incidenţa edemului, a creşterii în greutate şi a insuficienţei cardiace au fost crescute. Nu s-a observat nicio creştere a ratei mortalităţii cauzate de insuficienţa cardiacă

Glimepiridă

Glimepirida acţionează în principal prin stimularea eliberării de insulină din celulele beta pancreatice. La fel ca în cazul altor sulfoniluree, acest efect se bazează pe o creştere a reactivităţii celulelor beta pancreatice la stimulul fiziologic al glucozei. În plus, se pare că glimepirida are efecte extrapancreatice pronunţate, care reprezintă de asemenea premisele altor sulfoniluree.

Eliberarea de insulină

Sulfonilureele reglează secreţia de insulină, închizând canalul de potasiu sensibil la ATP din membrana celulelor beta. Închiderea canalului de potasiu induce depolarizarea celulelor beta şi determină – prin deschiderea canalelor de calciu – un influx crescut de calciu în celulă. Aceasta duce la eliberarea de insulină prin exocitoză. Glimepirida se leagă cu o viteză de schimb crescută de o proteină a membranei celulei beta care este asociată cu canalul de potasiu sensibil la ATP, însă care este diferit de locul obişnuit de legare a sulfonilureelor.

Activitate extrapancreatică

Efectele extrapancreatice sunt, de exemplu, o îmbunătăţire a sensibilităţii ţesutului periferic pentru insulină şi o scădere a captării insulinei de către ficat.

Captarea de glucoză din sânge în muşchiul periferic şi în ţesutul adipos are loc printr-o proteină specială de transport, situată în membrana celulelor. Transportul glucozei în aceste ţesuturi este pasul de limitare a vitezei de utilizare a glucozei. Glimepirida creşte foarte rapid numărul moleculelor de transport al glucozei active în membranele plasmatice ale muşchilor şi celulelor adipoase, determinând stimularea captării glucozei.

Glimepirida creşte activitatea fosfolipazei C specifice glicozil-fosfatidilinositolului, care poate fi corelată cu inducerea lipogenezei şi a glicogenezei în celulele adipoase şi musculare izolate. Glimepirida inhibă sinteza de glucoză la nivelul ficatului, crescând concentraţia intracelulară de fructoză-2,6-bifosfat, care la rândul său inhibă gluconeogeneza.

General

La persoanele sănătoase, doza orală minimă eficace este de aproximativ 0,6 mg. Efectul glimepiridei depinde de doză şi poate fi reprodus. Răspunsul fiziologic la exerciţiile fizice intense, adică reducerea secreţiei de insulină, este încă prezent sub tratamentul cu glimepiridă.

Nu a existat nici o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte efectul, indiferent dacă glimepirida a fost administrată cu 30 de minute înainte de masă sau imediat înainte. La pacienţii cu diabet zaharat, se poate obţine un bun control metabolic pe parcursul a 24 de ore, cu o singură doză zilnică.

Cu toate că metabolitul hidroxi al glimepiridei a determinat o scădere uşoară, dar semnificativă a glicemiei la persoanele sănătoase, aceasta justifică numai o mică parte din efectul total.

Copii şi adolescenţi

Agenţia Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu Tandemact la toate subgrupele de copii şi adolescenţi în diabetul zaharat de tip 2 (vezi pct. 4.2 pentru informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).

5.2Proprietăţi farmacocinetice

Tandemact

Studiile efectuate la voluntari umani au arătat că Tandemact este bioechivalent cu administrarea de pioglitazonă şi glimepiridă sub formă de comprimate separate.

Următoarele afirmaţii reflectă proprietăţile farmacocinetice ale substanţelor active din Tandemact, luate individual.

Pioglitazonă

Absorbţie

După administrarea orală, pioglitazona este absorbită rapid, iar concentraţiile plasmatice maxime de pioglitazonă în formă nemodificată sunt atinse în general după 2 ore de la administrare. Au fost observate creşteri proporţionale ale concentraţiei plasmatice la doze între 2 şi 60 mg. Concentraţia plasmatică la starea de echilibru este atinsă după 4-7 zile de administrare. Administrarea de doze repetate nu determină acumularea de compus parental sau de metaboliţi. Absorbţia nu este influenţată de ingestia de alimente. Biodisponibilitatea absolută este de peste 80%.

Distribuţie

La om, volumul de distribuţie estimat este de 0,25 l/kg.

Pioglitazona şi toţi metaboliţii activi se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice (> 99%).

Metabolizare

Pioglitazona se metabolizează hepatic extensiv prin hidroxilarea grupărilor metilen alifatice. Aceasta se realizează în mod predominant prin citocromul P450 2C8, cu toate că pot fi implicate şi alte izoforme, într-o mai mică măsură. Trei dintre cei şase metaboliţi identificaţi sunt activi (M-II, M-III şi M-IV). Dacă sunt luate în considerare activitatea, concentraţiile şi legarea de proteine, pioglitazona şi metabolitul M-III contribuie la eficacitate în aceeaşi măsură. Pe această bază, contribuţia M-IV la eficacitate este de aproximativ trei ori mai mare decât cea a pioglitazonei, în timp ce eficacitatea relativă a M-II este minimă.

Studiile in vitro nu au demonstrat că pioglitazona inhibă vreun subtip al citocromului P450. Nu există nici o inducere a principalelor izoenzime P450 inductibile 1A, 2C8/9 şi 3A4 la om.

Studiile de interacţiune au arătat că pioglitazona nu are nici un efect semnificativ asupra farmacocineticii sau a farmacodinamiei digoxinei, warfarinei, fenprocumonei şi metforminului. S-a raportat că administrarea concomitentă de pioglitazonă şi gemfibrozil (un inhibitor al citocromului P450 2C8) sau rifampicină (un inductor al citocromului P450 2C8) creşte şi respectiv reduce concentraţia plasmatică de pioglitazonă (vezi pct. 4.5).

Eliminare

La om, după administrarea orală de pioglitazonă marcată cu izotop radioactiv, aceasta s-a regăsit în principal în materiile fecale (55%) şi în cantitate mai mică în urină (45%). La animale, în urină sau în materiile fecale poate fi detectată numai o cantitate mică de pioglitazonă sub formă nemodificată. La om, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică a pioglitazonei sub formă nemodificată este de 5-6 ore, iar pentru metaboliţii săi activi totali de 16-23 ore.

Liniaritate/non-liniaritate

Studiile cu doze unice au demonstrat linearitatea parametrilor farmacocinetici pentru intervalul terapeutic de dozare.

Vârstnici

Parametrii farmacocinetici la starea de echilibru sunt similari la pacienţii cu vârsta de 65 ani şi peste şi la subiecţii tineri.

Pacienţi cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, concentraţiile plasmatice ale pioglitazonei şi ale metaboliţilor acesteia sunt mai reduse decât cele observate la subiecţii cu funcţie renală normală, însă clearance-ul oral al substanţei parentale este similar. Astfel, concentraţia plasmatică de pioglitazonă liberă (nelegată) este nemodificată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Concentraţia plasmatică de pioglitazonă este nemodificată, însă cu un volum de distribuţie crescut. Prin urmare, clearance-ul intrinsec este redus, împreună cu o fracţie mai mare de pioglitazonă nelegată.

Glimepiridă

Absorbţie

Biodisponibilitatea glimepiridei după administrarea orală este completă. Ingestia de alimente nu are o influenţă relevantă asupra absorbţiei, doar viteza de absorbţie este uşor diminuată. Concentraţiile plasmatice maxime (Cmax) sunt atinse la aproximativ 2,5 ore de la administrarea orală (în medie 0,3 µg/ml la doze multiple de 4 mg pe zi).

Distribuţie

Glimepirida are un volum de distribuţie foarte redus (aproximativ 8,8 litri), care este în principal egal cu spaţiul de distribuţie al albuminei, cu o legare crescută de proteine (> 99%) şi un clearance redus (aproximativ 48 ml/min).

La animale, glimepirida este excretată în lapte. Glimepirida traversează bariera feto-placentară. Traversarea barierei hematoencefalice este redusă.

Metabolizare şi eliminare

Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică, care are relevanţă pentru concentraţiile plasmatice la doze multiple, este de aproximativ 5-8 ore. După administrarea de doze mari, au fost observaţi timpi medii de înjumătăţire plasmatică uşor mai lungi.

După administrarea unei singure doze de glimepiridă marcată cu izotop radioactiv, 58% din radioactivitate s-a regăsit în urină, iar 35% în materiile fecale. În urină nu s-a detectat substanţă sub formă nemodificată. Atât în urină, cât şi în materiile fecale, au fost identificaţi doi metaboliţi – cel mai probabil rezultaţi din metabolizarea hepatică (principala enzimă este CYP2C9): derivatul hidroxi şi derivatul carboxi. După administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a acestor metaboliţi a fost de 3-6, respectiv 5-6 ore.

Comparaţia dozelor unice cu cele multiple, administrate o dată pe zi, nu a relevat diferenţe semnificative ale parametrilor farmacocinetici, iar variabilitatea intraindividuală a fost foarte redusă. Nu a existat o acumulare relevantă.

Parametrii farmacocinetici au fost similari la bărbaţi şi la femei, precum şi la pacienţii tineri şi cei vârstnici (peste 65 ani). La pacienţii cu un clearance al creatininei redus, a existat o tendinţă de creştere a clearance-ului glimepiridei şi de reducere a concentraţiilor plasmatice medii, cel mai probabil ca urmare a unei eliminări mai rapide, datorită unei legări reduse de proteine. Eliminarea celor doi metaboliţi pe cale renală a fost afectată.

În general, la aceşti pacienţi nu se aşteaptă nici un risc suplimentar de acumulare.

La cinci pacienţi fără diabet zaharat după o intervenţie chirurgicală de canal biliar, parametrii farmacocinetici au fost similari cu cei observaţi la persoanele sănătoase.

Liniaritate/non-liniaritate

Există o relaţie liniară între doză şi Cmax şi ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp).

5.3Date preclinice de siguranţă

Nu au fost efectuate studii la animale cu combinaţia de substanţe din Tandemact. Următoarele date reprezintă constatări în cadrul studiilor efectuate cu pioglitazonă sau glimepiridă, luate individual.

Pioglitazonă

În cadrul studiilor de toxicitate, au apărut sistematic creşterea volumului plasmatic după hemodiluţie, anemie şi hipertrofie cardiacă excentrică reversibilă după administrarea de doze repetate la şoareci, şobolani, câini şi maimuţe. În plus, au fost observate creşterea depozitelor adipoase şi a infiltrărilor. Aceste constatări au fost observate la speciile respective în concentraţii plasmatice ≤ 4 ori expunerea clinică. Limitarea creşterii fătului a fost evidentă în cadrul studiilor efectuate cu pioglitazonă, la animale. Acest fapt a fost atribuit acţiunii pioglitazonei de diminuare a hiperinsulinemiei materne şi rezistenţei crescute la insulină care apare în timpul gestaţiei, reducând prin urmare disponibilitatea substraturilor metabolice pentru creşterea fătului.

Pioglitazona a fost lipsită de potenţial genotoxic în cadrul unei serii largi de teste de genotoxicitate efectuate in vivo şi in vitro. S-a evidenţiat o incidenţă crescută a hiperplaziei (masculi şi femele) şi a tumorilor (masculi) epiteliului vezicii urinare la şobolanii trataţi cu pioglitazonă timp de maxim 2 ani.

S-a emis ipoteza că formarea şi prezenţa calculilor urinari, urmate de iritaţie şi hiperplazie stau la baza mecanismului de apariţie a răspunsului carcinogen observat la şobolanii masculi. Un studiu cu durata de 24 de luni efectuat la şobolani masculi, privind mecanismul de apariţie a tumorilor a demonstrat că

administrarea pioglitazonei a determinat creşterea incidenţei modificărilor hiperplazice la nivelul vezicii urinare. Acidificarea alimentaţiei a determinat scăderea semnificativă dar nu completă a incidenţei de apariţie a tumorilor. Prezenţa microcristalelor a crescut răspunsul hiperplazic dar nu a fost considerată ca fiind cauza principală a modificărilor hiperplazice. Relevanţa la om a acestor constatări efectuate la şobolanii masculi nu poate fi exclusă.

La şoarecii de ambele sexe nu a existat răspuns carcinogen. Hiperplazia vezicii urinare nu s-a constatat la câinii sau maimuţele tratate cu pioglitazonă timp de până la 12 luni.

În cadrul unui model animal de polipoză adenomatoasă familială, tratamentul cu alte două tiazolidinedione a crescut multiplicarea tumorală la nivelul colonului. Relevanţa acestei constatări nu este cunoscută.

Glimepiridă

Efectele preclinice observate au apărut la expuneri suficient de mari faţă de expunerea umană maximă, indicând o relevanţă redusă pentru utilizarea clinică, sau au fost determinate de acţiunea farmacodinamică (hipoglicemie) a compusului. Această constatare se bazează pe studii farmacologice convenţionale privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, carcinogenitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere. În ultimele studii (care acoperă embriotoxicitatea, teratogenitatea şi toxicitatea asupra dezvoltării), efectele adverse observate au fost considerate secundare faţă de efectele hipoglicemiante induse de compus la mamă şi la descendenţi.

6.PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1Lista excipienţilor

Celuloză microcristalină

Croscarmeloză sodică

Hidroxipropilceluloză

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Polisorbat 80

6.2Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere din aluminiu/aluminiu; cutii a câte 14, 28, 30, 50, 90 sau 98 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7.DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Takeda Pharma A/S

Dybendal Alle 10

2630 Taastrup

Danemarca

8.NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/06/366/005

EU/1/06/366/006

EU/1/06/366/007

EU/1/06/366/008

EU/1/06/366/009

EU/1/06/366/010

EU/1/06/366/011

EU/1/06/366/012

EU/1/06/366/013

EU/1/06/366/014

EU/1/06/366/015

EU/1/06/366/016

EU/1/06/366/017

EU/1/06/366/018

EU/1/06/366/019

EU/1/06/366/020

EU/1/06/366/021

EU/1/06/366/022

9.DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 08 Ianuarie 2007

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 22 martie 2012

10.DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente http://www.ema.europa.eu/

Comentarii

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
  • Ajutor
  • Get it on Google Play
  • Despre
  • Info on site by:

  • Presented by RXed.eu

  • 27558

    medicamente prescrise enumerate