Romanian
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Wilzin (zinc) – Rezumatul caracteristicilor produsului - A16AX05

Updated on site: 10-Oct-2017

Denumirea medicamentuluiWilzin
Cod ATCA16AX05
Substanţăzinc
ProducătorOrphan Europe S.A.R.L.

1.DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Wilzin 25 mg capsule

2.COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare capsulă conţine 25 mg zinc (echivalent cu 83,92 mg acetat de zinc dihidrat).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3.FORMA FARMACEUTICĂ

Capsulă.

Capsulă cu corp şi capac opac de culoare albastru-verzui, inscripţionată cu „93-376”.

4.DATE CLINICE

4.1Indicaţii terapeutice

Tratamentul bolii Wilson.

4.2Doze şi mod de administrare

Iniţierea tratamentului cu Wilzin trebuie să se facă sub supravegherea unui medic cu experienţă în tratamentul bolii Wilson (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu Wilzin se face pe întreaga durată a vieţii.

Nu există diferenţe de dozaj între pacienţii simptomatici şi cei presimptomatici. Wilzin este disponibil sub formă de capsule de 25 mg sau 50 mg.

Adulţi:

Doza uzuală este de 50 mg de 3 ori pe zi, cu o doză maximă de 50 mg de 5 ori pe zi.

Copii şi adolescenţi:

Datele referitoare la copiii sub 6 ani sunt foarte limitate, dar, întrucât boala este deosebit de penetrantă, instituirea tratamentului profilactic trebuie luată în considerare cât mai curând posibil. Dozele recomandate sunt următoarele:

-pentru vârste cuprinse între 1 şi 6 ani: 25 mg de două ori pe zi

-pentru vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, dacă greutatea corporală este mai mică de 57 kg: 25 mg de trei ori pe zi

-pentru vârste mai mari de 16 ani sau dacă greutatea corporală este mai mare de 57 kg: 50 mg de trei ori pe zi.

Gravide:

Doza de 25 mg de 3 ori pe zi este, de obicei, eficace, dar ea trebuie ajustată în funcţie de valorile cuprului (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

În toate cazurile, doza trebuie ajustată în funcţie de valorile terapeutice (vezi pct. 4.4).

Wilzin trebuie luat pe stomacul gol, cu cel puţin 1 oră înainte de masă sau la 2-3 ore după masă. În caz de intoleranţă gastrică, care apare adeseori în cazul dozei de dimineaţă, această doză poate fi amânată până mai târziu în cursul dimineţii, la jumătatea intervalului dintre micul dejun şi prânz. Este posibilă, de asemenea, administrarea Wilzin împreună cu o mică cantitate de proteine, cum ar fi carne (vezi pct. 4.5).

În cazul copiilor care nu pot înghiţi capsule, se recomandă deschiderea acestora şi pregătirea unei suspensii a conţinutului acestora într-o mică cantitate de apă (posibil, apă cu zahăr sau cu sirop).

La trecerea unui pacient de pe un tratament chelator pe Wilzin în scopul instituirii unui tratament de întreţinere, tratamentul chelator trebuie menţinut şi administrat concomitent timp de 2 până la 3 săptămâni, acesta fiind timpul necesar pentru ca tratamentul cu zinc să realizeze valoarea maximă de inducţie a metalotioneinei şi blocarea completă a absorbţiei cuprului. Administrarea tratamentului chelator şi cea a Wilzin trebuie să se facă la un interval de cel puţin 1 oră.

4.3Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

4.4Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare

Acetatul de zinc dihidrat nu este recomandat pentru tratamentul iniţial al pacienţilor simptomatici, datorită ritmului său lent de intrare în acţiune. Pacienţii simptomatici trebuie să fie mai întâi trataţi cu un medicament chelator, iar după ce valorile cuprului sunt aduse sub pragul de toxicitate şi pacienţii sunt stabili din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare instituirea tratamentului de întreţinere cu Wilzin.

Cu toate acestea, în perioada în care se aşteaptă producerea metalotioneinei duodenale, indusă de zinc, şi, în mod consecutiv, inhibarea eficace a absorbţiei cuprului, la pacienţii simptomatici este posibilă administrarea iniţială a acetatului de zinc dihidrat în asociere cu un agent chelator.

Deşi rară, este posibilă o înrăutăţire a situaţiei clinice la începutul tratamentului, această evoluţie fiind raportată şi în cazul medicamentelor chelatoare. Nu este clar dacă acest lucru se datorează mobilizării rezervelor de cupru sau evoluţiei naturale a bolii. În această situaţie se recomandă schimbarea tratamentului.

Trecerea pacienţilor cu hipertensiune portală de pe tratamentul cu un agent chelator pe Wilzin, atunci când starea pacientului este bună, iar tratamentul este tolerat, trebuie să se facă cu precauţie. S-au înregistrat două decese într-un grup de 16 asemenea pacienţi, prin decompensare hepatică şi hipertensiune portală avansată, după trecerea de pe tratamentul cu penicilamină pe tratamentul cu zinc.

Monitorizarea tratamentului

Scopul tratamentului este acela de a menţine valoarea cuprului plasmatic liber (cunoscut şi sub numele de cupru plasmatic non-ceruloplasminic) sub valoarea de 250 micrograme/l (intervalul normal: 100- 150 micrograme/l), iar valoarea excreţiei urinare de cupru sub 125 micrograme/24 ore (valoarea normală: < 50 micrograme/24 h). Valoarea cuprului non-ceruloplasminic se calculează scăzând valoarea cuprului legat pe ceruloplasmină din cea a cuprului plasmatic total, dat fiind faptul că fiecare miligram de ceruloplasmină conţine 3 micrograme de cupru.

Excreţia urinară a cuprului reflectă în mod fidel gradul de încărcare a organismului cu excesul de cupru numai atunci când pacienţii nu se află sub tratament chelator. Sub tratamentul cu un agent chelator, cum este penicilamina sau trientina, valorile urinare ale cuprului sunt de obicei crescute.

Valoarea cuprului hepatic nu poate fi utilizată pentru orientarea tratamentului, întrucât el nu realizează o diferenţiere între cuprul liber, cu potenţial toxic, şi cuprul legat pe metalotioneină.

La pacienţii aflaţi sub tratament, dozarea zincului urinar şi/sau plasmatic poate fi utilă pentru urmărirea răspunsului la tratament. În general, valori ale zincului urinar mai mari de 2 mg/24 de ore şi ale zincului plasmatic mai mari de 1250 micrograme/l indică un răspuns adecvat la tratament.

La fel ca în cazul tuturor agenţilor anti-cupru, supradozajul comportă riscul apariţiei unei deficienţe de cupru, care este dăunătoare în special pentru copii şi femei gravide, întrucât cuprul este un element necesar pentru procesul normal de creştere şi dezvoltare mintală. La aceste grupuri de pacienţi, valorile urinare ale cuprului trebuie să fie menţinute puţin deasupra limitei superioare a valorilor normale sau în regiunea superioară a valorilor normale (adică 40 – 50 micrograme/24 ore).

De asemenea, este necesară urmărirea prin mijloace de laborator, inclusiv supravegherea hematologică şi determinarea lipoproteinelor, pentru a detecta manifestările precoce ale deficitului de cupru, cum sunt anemia şi/sau leucopenia generate de depresia măduvei osoase, precum şi scăderea fracţiunii HDL a colesterolului şi a raportului HDL/colesterol total.

Dat fiind că deficitul de cupru poate induce şi mielo-neuropatie, medicii trebuie să fie atenţi la simptomele senzoriale şi motorii precum şi la semnele care pot indica, eventual, un debut de neuropatie sau mielopatie la pacienţii trataţi cu Wilzin.

4.5Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Alte medicamente anti-cupru

La pacienţi cu boală Wilson s-au efectuat studii de farmacodinamie, pe asocierea terapeutică dintre Wilzin (50 mg de trei ori pe zi) şi acid ascorbic (1 g o dată pe zi), penicilamină (250 mg de patru ori pe zi) şi trientină (250 mg de patru ori pe zi). Ele nu au indicat nici un efect global semnificativ asupra balanţei cuprului, cu toate că a putut fi detectată o uşoară interacţiune a zincului cu chelatorii (penicilamina şi trientina), conducând la o excreţie a cuprului scăzută în fecale dar crescută în urină, prin comparaţie cu administrarea numai a zincului. Acest lucru se datorează, probabil, includerii într-o anumită măsură a zincului într-un complex molecular de către chelator, ceea ce reduce efectul ambelor substanţe active.

La trecerea unui pacient de pe un tratament chelator pe Wilzin în scopul instituirii unui tratament de întreţinere, tratamentul chelator trebuie menţinut şi administrat concomitent timp de 2 până la 3 săptămâni, acesta fiind timpul necesar pentru ca tratamentul cu zinc să realizeze valoarea maximă a inducţiei metalotioneinei şi blocarea completă a absorbţiei cuprului. Administrarea tratamentului chelator şi cea a Wilzin trebuie să se facă la un interval de cel puţin 1 oră.

Alte medicamente

Absorbţia zincului poate fi redusă de către suplimentele de fier şi calciu, tetracicline şi compuşii cu conţinut de fosfor, în timp ce zincul poate reduce absorbţia fierului, tetraciclinelor şi fluorochinolonelor.

Alimente

Studiile referitoare la administrarea concomitentă a zincului cu alimente, efectuate la voluntari sănătoşi, au indicat faptul că absorbţia zincului a fost semnificativ întârziată de multe alimente (incluzând pâinea, ouăle fierte tari, cafeaua şi laptele). Anumite substanţe din alimente, în special fitaţii şi fibrele, leagă zincul şi împiedică intrarea sa în celulele intestinale. Pe de altă parte, proteinele par să prezinte gradul cel mai mic de influenţare.

4.6Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Utilizarea în cursul unui număr limitat de sarcini la pacientele cu boală Wilson nu a indicat efecte dăunătoare ale zincului asupra embrionului/fătului şi mamei. La un număr de 42 de sarcini, au fost raportate cinci cazuri de avort şi 2 malformaţii congenitale (microcefalie şi defect cardiac corectabil).

Studiile la animale efectuate cu diferite săruri de zinc nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3).

Este extrem de important ca gravidele care suferă de boala Wilson să îşi continue tratamentul pe durata sarcinii. Decizia asupra tipului de tratament care trebuie folosit, zinc sau medicament chelator, rămâne la latitudinea medicului. Se impun ajustări ale dozei pentru a exista siguranţa că fătul nu suferă de deficit de cupru, iar monitorizarea atentă a pacientei este obligatorie (vezi pct. 4.4).

Alăptarea

La om, zincul este excretat în laptele matern, fiind posibilă apariţia deficitului de cupru indus de zinc la sugar. De aceea, alăptarea trebuie evitată în timpul tratamentului cu Wilzin.

4.7Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8Reacţii adverse

Reacţiile adverse raportate sunt prezentate mai jos, pe aparate, sisteme şi organe, şi sunt clasificate în funcţie de frecvenţa de apariţie. Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Clasificarea pe aparate, sisteme şi

Reacţii adverse la medicament

organe

 

 

 

 

 

Tulburări hematologice şi limfatice

mai puţin

anemie sideroblastică, leucopenie

 

frecvente:

 

Tulburări gastro-intestinale

frecvente:

iritaţie gastrică

 

 

 

Investigaţii diagnostice

frecvente:

creşterea valorilor sanguine ale

 

 

amilazei, lipazei şi fosfatazei

 

 

alcaline

 

 

 

Anemia poate fi micro-, normo- sau macrocitară şi se asociază adeseori cu leucopenia. Examenul de măduvă osoasă relevă, de obicei, prezenţa „sideroblaştilor inelari” (globule roşii aflate în dezvoltare, care conţin mitocondrii cu încărcătură excesivă de fier, localizate paranuclear). Ei pot reprezenta o manifestare precoce a deficitului de cupru şi pot dispărea rapid după reducerea dozei de zinc administrate. Pe de altă parte, prezenţa lor trebuie diferenţiată de anemia hemolitică, care apare, de obicei, în cazul existenţei unor valori mari ale cuprului seric liber, în boala Wilson necontrolată.

Cea mai frecventă reacţie adversă este iritaţia gastrică. De regulă, aceasta este, mai puternică la administrarea primei doze, dimineaţa, şi dispare după primele zile de tratament. De obicei, amânarea administrării acestei prime doze până mai târziu, în cursul dimineţii sau administrarea dozei împreună cu o cantitate mică de proteine ameliorează simptomele.

Creşterea valorilor serice ale fosfatazei alcaline, amilazei şi lipazei poate apărea după câteva săptămâni de tratament, acestea revenind, de obicei, la valori apropiate de limita superioară a valorilor normale în decursul primului an sau al primilor doi ani de tratament.

4.9Supradozaj

În literatura de specialitate au fost raportate trei cazuri de supradozaj oral acut cu săruri de zinc (sulfat sau gluconat). În cazul unei femei de 35 de ani, decesul a intervenit în a cincea zi după ingerarea a 6 g de zinc (de 40 de ori doza terapeutică recomandată) şi a fost atribuit insuficienţei renale şi pancreatitei hemoragice cu comă hipoglicemică. La un adolescent care a fost tratat prin irigarea întregului intestin, o doză similară nu a produs nici un simptom, cu excepţia vărsăturilor. Un alt adolescent care a ingerat 4 g de zinc a avut, 5 ore mai târziu, o valoare a zincului seric de 50 mg/l, şi a prezentat numai greaţă severă, vărsături şi ameţeală.

Tratamentul supradozajului trebuie să includă lavajul gastric sau inducerea vărsăturilor cât mai curând posibil, pentru a înlătura cantitatea neabsorbită de zinc. Tratamentul cu chelatori ai metalelor grele trebuie avut în vedere dacă valorile plasmatice ale zincului sunt crescute marcat (> 10 mg/l).

5 PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: diferite medicamente pentru tract digestiv şi metabolism; codul ATC: A16AX05.

Boala Wilson (degenerescenţa hepatolenticulară) este un deficit metabolic autozomal-recesiv, care afectează excreţia hepatică a cuprului în bilă. Acumularea de cupru în ficat conduce la afectare hepatocelulară şi, în cele din urmă, la ciroză. Atunci când capacitatea ficatului de a stoca cuprul este depăşită, acesta este eliberat în sânge şi este preluat în zone extrahepatice, cum este creierul, generând tulburări motorii şi manifestări psihice. Pacienţii pot prezenta simptome clinice, în special de natură hepatică, neurologică sau psihică.

Jumătatea activă a acetatului de zinc dihidrat este cationul de zinc, care blochează absorbţia intestinală a cuprului din alimente şi reabsorbţia cuprului secretat endogen. Zincul induce producerea de metalotioneină în enterocite, proteinele care leagă cuprul, prevenind în acest fel trecerea acestuia în sânge. Cuprul astfel legat este apoi eliminat prin materiile fecale, odată cu procesul de descuamare a celulelor intestinale.

Cercetările de farmacodinamie asupra metabolismului cuprului la pacienţii cu boala Wilson au inclus determinări ale balanţei nete a cuprului şi ale preluării de cupru marcat radioactiv. S-a dovedit că un regim de 150 mg de Wilzin pe zi, administrat în trei prize, a fost eficace în sensul reducerii semnificative a absorbţiei de cupru şi inducerii unei balanţe negative a cuprului.

5.2Proprietăţi farmacocinetice

Întrucât mecanismul de acţiune al zincului este determinat de preluarea cuprului la nivelul celulelor intestinale, evaluările farmacocinetice bazate pe valorile sanguine ale zincului nu furnizează informaţii utile referitoare la biodisponibilitatea zincului la locul de acţiune.

Zincul este absorbit la nivelul intestinului subţire, cinetica absorbţiei sale sugerând o tendinţă de saturare odată cu creşterea dozelor. Proporţia zincului absorbit se corelează în mod negativ cu aportul de zinc. Ea variază între 30 şi 60% în condiţiile aportului dat de o dietă normală (7-15 mg pe zi) şi scade la 7% în cazul dozelor farmacologice de 100 mg pe zi.

În sânge, aproximativ 80% din zincul absorbit este distribuit în eritrocite, majoritatea cantităţii rămase fiind legată pe albumină şi pe alte proteine plasmatice. Ficatul reprezintă principalul organ de depozitare a zincului, iar valorile hepatice ale zincului cresc în timpul tratamentului de întreţinere cu zinc.

La subiecţii sănătoşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 1 oră, după o doză de 45 mg. Eliminarea zincului se face în principal prin excreţie în materiile fecale, iar într-o proporţie relativ mică în urină şi transpiraţie. Excreţia în materiile fecale se datorează în cea mai mare parte pasajului cantităţii neabsorbite de zinc, dar şi secreţiei intestinale endogene.

5.3Date preclinice de siguranţă

Au fost efectuate studii preclinice cu acetat de zinc şi cu alte săruri de zinc. Datele farmacologice şi toxicologice disponibile au indicat prezenţa unor mari similarităţi între sărurile de zinc, precum şi între speciile de animale.

Valoarea LD50 în cazul administrării orale este de aproximativ 300 mg zinc/kg de greutate corporală (de aproximativ 100 până la 150 de ori mai mare decât doza terapeutică la om). Studiile de toxicitate după doze repetate au stabilit faptul că NOEL (valoarea dozei la care nu se observă reacţii adverse) este de aproximativ 95 mg zinc/kg de greutate corporală (de aproximativ 48 de ori mai mare decât doza terapeutică la om).

Datele existente, provenite din testele in vitro şi in vivo, sugerează faptul că zincul nu are activitate genotoxică relevantă din punct de vedere clinic.

Studiile toxicologice asupra funcţiei de reproducere, efectuate cu diferite săruri de zinc, nu au indicat nici o dovadă relevantă din punct de vedere clinic de embriotoxicitate, toxicitate fetală sau teratogenitate.

Nu a fost efectuat nici un studiu convenţional de carcinogenitate cu acetatul de zinc dihidrat.

6.PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1Lista excipienţilor

Conţinutul capsulei amidon de porumb stearat de magneziu

Capsula gelatină

dioxid de titan (E171)

albastru strălucitor FCF (E133)

Cerneala de inscripţionare oxid negru de fer (E172) shellac

6.2Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 25ºC.

6.5Natura şi conţinutul ambalajului

Flacon alb din PEID, cu un sistem de închidere din polipropilenă şi PEID, şi care conţine un element de umplere (rulou de bumbac). Fiecare flacon conţine 250 de capsule.

6.6Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7.DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Orphan Europe SARL

Immeuble “Le Wilson”

70, avenue du Général de Gaulle F-92800 Puteaux

Franţa

8.NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/04/286/001

9.DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 13 octombrie 2004

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 13 octombrie 2009

10.DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMEA) http://www.emea.europa.eu

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Wilzin 50 mg capsule

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare capsulă conţine 50 mg zinc (echivalent cu 167,84 mg acetat de zinc dihidrat).

Excipienţi:

Fiecare capsulă conţine galben amurg FCF (E110) 1,75 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Capsulă.

Capsulă cu corp şi capac opac de culoare portocalie, inscripţionată cu „93-377”.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul bolii Wilson.

4.2 Doze şi mod de administrare

Iniţierea tratamentului cu Wilzin trebuie să se facă sub supravegherea unui medic cu experienţă în tratamentul bolii Wilson (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu Wilzin se face pe întreaga durată a vieţii.

Nu există diferenţe de dozaj între pacienţii simptomatici şi cei presimptomatici. Wilzin este disponibil sub formă de capsule de 25 mg sau 50 mg.

Adulţi:

Doza uzuală este de 50 mg de 3 ori pe zi, cu o doză maximă de 50 mg de 5 ori pe zi.

Copii şi adolescenţi:

Datele referitoare la copiii sub 6 ani sunt foarte limitate, dar, întrucât boala este deosebit de penetrantă, instituirea tratamentului profilactic trebuie luată în considerare cât mai curând posibil. Dozele recomandate sunt următoarele:

-pentru vârste cuprinse între 1 şi 6 ani: 25 mg de două ori pe zi

-pentru vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, dacă greutatea corporală este mai mică de 57 kg: 25 mg de trei ori pe zi

-pentru vârste mai mari de 16 ani sau dacă greutatea corporală este mai mare de 57 kg: 50 mg de trei ori pe zi.

Gravide:

Doza de 25 mg de 3 ori pe zi este, de obicei, eficace, dar ea trebuie ajustată în funcţie de valorile cuprului (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

În toate cazurile, doza trebuie ajustată în funcţie de valorile terapeutice (vezi pct. 4.4).

Wilzin trebuie luat pe stomacul gol, cu cel puţin 1 oră înainte de masă sau la 2-3 ore după masă. În caz de intoleranţă gastrică, care apare adeseori în cazul dozei de dimineaţă, această doză poate fi amânată până mai târziu în cursul dimineţii, la jumătatea intervalului dintre micul dejun şi prânz. Este posibilită, de asemenea, administrarea Wilzin împreună cu o mică cantitate de proteine, cum ar fi carne (vezi pct. 4.5).

În cazul copiilor care nu pot înghiţi capsule, se recomandă deschiderea acestora şi pregătirea unei suspensii a conţinutului acestora într-o mică cantitate de apă (posibil, apă cu zahăr sau cu sirop).

La trecerea unui pacient de pe un tratament chelator pe Wilzin în scopul instituirii unui tratament de întreţinere, tratamentul chelator trebuie menţinut şi administrat concomitent timp de 2 până la 3 săptămâni, acesta fiind timpul necesar pentru ca tratamentul cu zinc să realizeze valoareal maximă de inducţie a metalotioneinei şi blocarea completă a absorbţiei cuprului. Administrarea tratamentului chelator şi cea a Wilzin trebuie să se facă la un interval de cel puţin 1 oră.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

4.4 Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare

Acetatul de zinc dihidrat nu este recomandat pentru tratamentul iniţial al pacienţilor simptomatici, datorită ritmului său lent de intrare în acţiune. Pacienţii simptomatici trebuie să fie mai întâi trataţi cu un medicament chelator, iar după ce valorile cuprului sunt aduse sub pragul de toxicitate şi pacienţii sunt stabili din punct de vedere clinic, poate fi luată în considerare instituirea tratamentului de întreţinere cu Wilzin.

Cu toate acestea, în perioada în care se aşteaptă producerea metalotioneinei duodenale, indusă de zinc, şi, în mod consecutiv, inhibarea eficace a absorbţiei cuprului, la pacientii simptomatici este posibilă administrarea iniţială a acetatului de zinc dihidrat în asociere cu un agent chelator.

Deşi rară, este posibilă o înrăutăţire a situaţiei clinice la începutul tratamentului, această evoluţie fiind raportată şi în cazul medicamentelor chelatoare. Nu este clar dacă acest lucru se datorează mobilizării rezervelor de cupru sau evoluţiei naturale a bolii. În această situaţie se recomandă schimbarea tratamentului.

Trecerea pacienţilor cu hipertensiune portală de pe tratamentul cu un agent chelator pe Wilzin, atunci când starea pacientului este bună, iar tratamentul este tolerat, trebuie să se facă cu precauţie. S-au înregistrat două decese într-un grup de 16 asemenea pacienţi, prin decompensare hepatică şi hipertensiune portală avansată, după trecerea de pe tratamentul cu penicilamină pe tratamentul cu zinc.

Monitorizarea tratamentului

Scopul tratamentului este acela de a menţine valoarea cuprului plasmatic liber (cunoscut şi sub numele de cupru plasmatic non-ceruloplasminic) sub valoarea de 250 micrograme/l (intervalul normal: 100- 150 micrograme/l), iar valoarea excreţiei urinare de cupru sub 125 micrograme/24 ore (valoarea normală: < 50 micrograme/24 h). Valoarea cuprului non-ceruloplasminic se calculează scăzând valoarea cuprului legat pe ceruloplasmină din cea a cuprului plasmatic total, dat fiind faptul că fiecare miligram de ceruloplasmină conţine 3 micrograme de cupru.

Excreţia urinară a cuprului reflectă în mod fidel gradul de încărcare a organismului cu excesul de cupru numai atunci când pacienţii nu se află sub tratament chelator. Sub tratamentul cu un agent chelator, cum este penicilamina sau trientina, valorile urinare ale cuprului sunt de obicei crescute.

Valoarea cuprului hepatic nu poate fi utilizată pentru orientarea tratamentului, întrucât el nu realizează o diferenţiere între cuprul liber, cu potenţial toxic, şi cuprul legat pe metalotioneină.

La pacienţii aflaţi sub tratament, dozarea zincului urinar şi/sau plasmatic poate fi utilă pentru urmărirea răspunsului la tratament. În general, valori ale zincului urinar mai mari de 2 mg/24 de ore şi ale zincului plasmatic mai mari de 1250 micrograme/l indică un răspuns adecvat la tratament.

La fel ca în cazul tuturor agenţilor anti-cupru, supradozajul comportă riscul apariţiei unei deficienţe de cupru, care este dăunătoare în special pentru copii şi femei gravide, întrucât cuprul este un element necesar pentru procesul normal de creştere şi dezvoltare mintală. La aceste grupuri de pacienţi, valorile urinare ale cuprului trebuie să fie menţinute puţin deasupra limitei superioare a valorilor normale sau în regiunea superioară a valorilor normale (adică 40 – 50 micrograme/24 ore).

De asemenea, este necesară urmărirea prin mijloace de laborator, inclusiv supravegherea hematologică şi determinarea lipoproteinelor, pentru a detecta manifestările precoce ale deficitului de cupru, cum

sunt anemia şi/sau leucopenia generate de depresia măduvei osoase, precum şi scăderea fracţiunii HDL a colesterolului şi a raportului HDL/colesterol total.

Dat fiind că deficitul de cupru poate induce şi mielo-neuropatie, medicii trebuie să fie atenţi la simptomele senzoriale şi motorii precum şi la semnele care pot indica, eventual, un debut de neuropatie sau mielopatie la pacienţii trataţi cu Wilzin

Capsula conţine colorant galben sunset FCF (E110), care poate provoca reacţii alergice.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Alte medicamente anti-cupru

La pacienti cu boală Wilson S-au efectuat studii de farmacodinamie pe asocierea terapeutică dintre Wilzin (50 mg de trei ori pe zi) şi acid ascorbic (1 g o dată pe zi), penicilamină (250 mg de patru ori pe zi) şi trientină (250 mg de patru ori pe zi). Ele nu au indicat nici un efect global semnificativ asupra balanţei cuprului, cu toate că a putut fi detectată o uşoară interacţiune a zincului cu chelatorii (penicilamina şi trientina), conducând la o excreţie a cuprului scăzută în fecale dar crescută în urină, prin comparaţie cu administrarea numai a zincului. Acest lucru se datorează, probabil, includerii într-o anumită măsură a zincului într-un complex molecular de către chelator ceea ce reduce efectul ambelor substanţe active.

La trecerea unui pacient de pe un tratament chelator pe Wilzin în scopul instituirii unui tratament de întreţinere, tratamentul chelator trebuie menţinut şi administrat concomitent timp de 2 până la 3 săptămâni, acesta fiind timpul necesar pentru ca tratamentul cu zinc să realizeze valoarea maximă a inducţiei metalotioneinei şi blocarea completă a absorbţiei cuprului. Administrarea tratamentului chelator şi cea a Wilzin trebuie să se facă la un interval de cel puţin 1 oră.

Alte medicamente

Absorbţia zincului poate fi redusă de către suplimentele de fier şi calciu, tetracicline şi compuşii cu conţinut de fosfor, în timp ce zincul poate reduce absorbţia fierului, tetraciclinelor şi fluorochinolonelor.

Alimente

Studiile referitoare la administrarea concomitentă a zincului cu alimente, efectuate la voluntari sănătoşi, au indicat faptul că absorbţia zincului a fost semnificativ întârziată de multe alimente (incluzând pâinea, ouăle fierte tari, cafeaua şi laptele). Anumite substanţe din alimente, în special fitaţii şi fibrele, leagă zincul şi împiedică intrarea sa în celulele intestinale. Pe de altă parte, proteinele par să prezinte gradul cel mai mic de influenţare.

4.6 Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Utilizarea în cursul unui număr limitat de sarcini la pacientele cu boală Wilson nu a indicaţ efecte dăunătoare ale zincului asupra embrionului/fătului şi mamei.La un număr de 42 de sarcini, au fost raportate cinci cazuri de avort şi 2 malformaţii congenitale (microcefalie şi defect cardiac corectabil).

Studiile la animale efectuate cu diferite săruri de zinc nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3).

Este extrem de important ca gravidele care suferă de boala Wilson să îşi continue tratamentul pe durata sarcinii. Decizia asupra tipului de tratament care trebuie folosit, zinc sau medicament chelator, rămâne la latitudinea medicului. Se impun ajustări ale dozei pentru a exista siguranţa că fătul nu suferă de deficit de cupru, iar monitorizarea atentă a pacientei este obligatorie (vezi pct. 4.4).

Alăptarea

La om, zincul este excretat în laptele matern, fiind posibilă apariţia deficitului de cupru indus de zinc la sugar. De aceea, alăptarea trebuie evitată în timpul tratamentului cu Wilzin.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse raportate sunt prezentate mai jos, pe aparate, sisteme şi organe, şi sunt clasificate în funcţie de frecvenţa de apariţie. Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100), rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Clasificarea pe aparate, sisteme şi

Reacţii adverse la medicament

organe

 

 

 

 

 

Tulburări hematologice şi limfatice

mai puţin

anemie sideroblastică, leucopenie

 

frecvente:

 

Tulburări gastro-intestinale

frecvente:

iritaţie gastrică

 

 

 

Investigaţii diagnostice

frecvente:

creşterea valorilor sanguine ale

 

 

amilazei, lipazei şi fosfatazei

 

 

alcaline

 

 

 

Anemia poate fi micro-, normo- sau macrocitară şi se asociază adeseori cu leucopenia. Examenul de măduvă osoasă relevă, de obicei, prezenţa "sideroblaştilor inelari" (globule roşii aflate în dezvoltare, care conţin mitocondrii cu încărcătură excesivă de fier, localizate paranuclear). Ei pot reprezenta o manifestare precoce a deficitului de cupru şi pot dispărea rapid după reducerea dozei de zinc administrate. Pe de altă parte, prezenţa lor trebuie diferenţiată de anemia hemolitică, care apare de obicei, în cazul existenţei unor valori mari ale cuprului seric liber, în boala Wilson necontrolată.

Cea mai frecventă reacţie adversă este iritaţia gastrică. De regulă, aceasta este mai puternică după administrarea primei doze, dimineaţa, şi dispare după primele zile de tratament. De obicei, amânarea administrării acestei prime doze până mai târziu, în cursul dimineţii sau administrarea dozei împreună cu o cantitate mică de proteine ameliorează simptomele.

Creşterea valorilor serice ale fosfatazei alcaline, amilazei şi lipazei poate apărea după câteva săptămâni de tratament, acestea revenind, de obicei, la valori apropiate de limita superioară a valorilor normale în decursul primului an sau al primilor doi ani de tratament.

4.9 Supradozaj

În literatura de specialitate au fost raportate trei cazuri de supradozaj oral acut cu săruri de zinc (sulfat sau gluconat). În cazul unei femei de 35 de ani, decesul a intervenit în a cincea zi după ingerarea a 6 g de zinc (de 40 de ori doza terapeutică recomandată) şi a fost atribuit insuficienţei renale şi pancreatitei hemoragice cu comă hipoglicemică. La un adolescent care a fost tratat prin irigarea întregului intestin, o doză similară nu a produs nici un simptom cu excepţia vărsăturilor. Un alt adolescent care a ingerat 4 g de zinc a avut, 5 ore mai târziu, o valoare a zincului seric de 50 mg/l, şi a prezentat numai greaţă severă, vărsături şi ameţeală.

Tratamentul supradozajului trebuie să includă lavajul gastric sau inducerea vărsăturilor cât mai curând posibil, pentru a înlătura cantitatea neabsorbită de zinc. Tratamentul cu chelatori ai metalelor grele trebuie avut în vedere dacă valorile plasmatice ale zincului sunt crescute marcat (> 10 mg/l).

5 PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: diferite medicamente pentru tract digestiv şi metabolism; codul ATC: A16AX05.

Boala Wilson (degenerescenţa hepatolenticulară) este un deficit metabolic autozomal-recesiv care, afectează excreţia hepatică a cuprului în bilă. Acumularea de cupru în ficat conduce la afectare hepatocelulară şi, în cele din urmă, la ciroză. Atunci când capacitatea ficatului de a stoca cuprul este depăşită, acesta este eliberat în sânge şi este preluat în zone extrahepatice, cum este creierul, generând tulburări motorii şi manifestări psihice. Pacienţii pot prezenta simptome clinice, în special de natură hepatică, neurologică sau psihică.

Jumătatea activă a acetatului de zinc dihidrat este cationul de zinc, care blochează absorbţia intestinală a cuprului din alimente şi reabsorbţia cuprului secretat endogen. Zincul induce producerea de metalotioneină în enterocite, proteinele care leagă cuprul, prevenind în acest fel trecerea acestuia în sânge. Cuprul astfel legat este apoi eliminat prin materiile fecale, odată cu procesul de descuamare a celulelor intestinale.

Cercetările de farmacodinamie asupra metabolismului cuprului la pacienţii cu boala Wilson au inclus determinări ale balanţei nete a cuprului şi ale preluării de cupru marcat radioactiv. S-a dovedit că un regim de 150 mg de Wilzin pe zi, administrat în trei prize, a fost eficace în sensul reducerii semnificative a absorbţiei de cupru şi inducerii unei balanţe negative a cuprului.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Întrucât mecanismul de acţiune al zincului este determinat de preluarea cuprului la nivelul celulelor intestinale, evaluările farmacocinetice bazate pe valorile sanguine ale zincului nu furnizează informaţii utile referitoare la biodisponibilitatea zincului la locul de acţiune.

Zincul este absorbit la nivelul intestinului subţire, cinetica absorbţiei sale sugerând o tendinţă de saturare odată cu creşterea dozelor. Proporţia zincului absorbit se corelează în mod negativ cu aportul de zinc. Ea variază între 30 şi 60% în condiţiile aportului dat de o dietă normală (7-15 mg pe zi) şi scade la 7% în cazul dozelor farmacologice de 100 mg pe zi.

În sânge, aproximativ 80% din zincul absorbit este distribuit în eritrocite, majoritatea cantităţii rămase fiind legată pe albumină şi pe alte proteine plasmatice. Ficatul reprezintă principalul organ de depozitare a zincului, iar valorile hepatice ale zincului cresc în timpul tratamentului de întreţinere cu zinc.

La subiecţii sănătoşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 1 oră, după o doză de 45 mg. Eliminarea zincului se face în principal prin excretie în materiile fecale, iar într-o proporţie relativ mică în urină şi transpiraţie. Excreţia în materiile fecale se datorează în cea mai mare parte pasajului cantităţii neabsorbite de zinc, dar şi secreţiei intestinale endogene.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Au fost efectuate studii preclinice cu acetat de zinc şi cu alte săruri de zinc. Datele farmacologice şi toxicologice disponibile au indicat prezenţa unor mari similarităţi între sărurile de zinc, precum şi între speciile de animale.

Valoarea LD50 în cazul administrării orale este de aproximativ 300 mg zinc/kg de greutate corporală (de aproximativ 100 până la 150 de ori mai mare decât doza terapeutică la om). Studiile de toxicitate după doze repetate au stabilit faptul că NOEL (valoarea dozei la care nu se observă reactii adverse) este de aproximativ 95 mg zinc/kg de greutate corporală (de aproximativ 48 de ori mai mare decât doza terapeutică la om).

Datele existente, provenite din testele in vitro şi in vivo, sugerează faptul că zincul nu are activitate genotoxică relevantă din punct de vedere clinic.

Studiile toxicologice asupra funcţiei de reproducere, efectuate cu diferite săruri de zinc, nu au indicat nici o dovadă relevantă din punct de vedere clinic de embriotoxicitate, toxicitate fetală sau teratogenitate.

Nu a fost efectuat nici un studiu convenţional de carcinogenitate cu acetatul de zinc dihidrat.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Conţinutul capsulei amidon de porumb stearat de magneziu

Capsula gelatină

dioxid de titan (E171) galben sunset FCF (E110)

Cerneala de inscripţionare oxid negru de fer (E172) shellac

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 25ºC.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Flacon alb din PEID, cu un sistem de închidere din polipropilenă şi PEID, şi care conţine un element de umplere (rulou de bumbac). Fiecare flacon conţine 250 de capsule.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Orphan Europe SARL

Immeuble “Le Wilson”

70, avenue du Général de Gaulle F-92800 Puteaux

Franţa

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

EU/1/04/286/002

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: 13 octombrie 2004

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 13 octombrie 2009

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMEA) http://www.emea.europa.eu

Comentarii

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
  • Ajutor
  • Get it on Google Play
  • Despre
  • Info on site by:

  • Presented by RXed.eu

  • 27558

    medicamente prescrise enumerate